100 milioane euro pentru „parcări mai sigure”, după uciderea unui șofer român de camion

100 milioane euro pentru „parcări mai sigure”, după uciderea unui șofer român de camion

Comisia pentru Petiţii din cadrul Parlamentului European a adoptat un proiect de rezoluţie care vizează siguranţa şeferilor de camioane, în parcări, în urma cazului şoferului român de TIR ucis în Franţa. Potrivit Rezoluţiei, se solicită suplimentarea cu 100 de milioane de euro a fondurilor alocate pentru siguranţa parcărilor, atât pentru servicii, cât şi pentru investiţii în parcări.


În cadrul Comisiei pentru Petiţii a Parlamentului European (PETI) a fost votată Propunerea de rezoluţie privind siguranţa parcărilor pentru camioane în Uniunea Europeană, iniţiată de grupul Renew Europe, prin europarlamentarul USR, Vlad Gheorghe, potrivit unui comunicat de presă al europarlamentarului.

Potrivit acestuia, atacurile repetate asupra şoferilor de camion în parcările UE au culminat tragic cu moartea unui român în luna mai a acestui an, declanşând o serie de acţiuni la nivel european.

”Am interpelat în acel moment Comisia Europeană, autorităţile franceze şi Consulatul român, am luat legătura cu asociaţiile şi grupurile şoferilor de TIR români. Era clar că discutăm despre un fenomen şi nu despre un incident izolat. După ce şoferii români au depus la Comisie o petiţie cu aproape 25000 de semnături, am pus subiectul pe agenda PETI în timp record şi pe 15 iulie vocea Adrianei Mureşan, reprezentanta petiţionarilor s-a auzit în Parlamentul European”, explică Vlad Gheorghe, potrivit news.ro.

Europarlamentarul a arătat că este meritul şoferilor că s-au mobilizat rapid şi au înţeles că au această pârghie la dispoziţie.

Propunerea de rezoluţie este pasul procedural următor pentru materializarea petiţiei depuse de Asociaţia Voluntari în Europa şi conţine o serie de solicitări adresate Comisiei Europene şi statelor membre. Printre acestea, suplimentarea cu 100 de milioane de euro a fondurilor alocate pentru siguranţa parcărilor (atât pentru servicii, cât şi pentru investiţii în parcări).

”Există încă o finanţare din partea Comisiei Europene de 400 de milioane de euro pentru parcări sigure - apelurile de proiecte vor fi lansate în această iarnă”, menţionează europarlamentarul USR. Tot Comisiei Europene i se cere prin rezoluţia propusă un sistem informatic de monitorizare în timp real al acestor parcări (în prezent există mai multe variante dezvoltate de entităţi private). Statelor membre li se solicită să crească paza în punctele roşii, în parcările cunoscute pentru furturi şi atacuri violente asupra şoferilor. Sunt menţionate aspecte concrete, precum planuri de patrulare şi centre de situaţii de urgenţă mai apropiate de parcările de pe autostrăzi.

”Nu în ultimul rând, vrem ca guvernele ţărilor cu ajutorul Comisiei Europene să pună la dispoziţia şoferilor un pachet de intervenţie de urgenţă multilingv. Una dintre problemele identificate în dialogul cu şoferii este dificultatea în semnalarea urgenţelor către autorităţile locale - la o cursă, un şofer traversează multiple state, nu poate cunoaşte toate limbile respective, iar majoritatea operatorilor de la serviciile de urgenţă nu sunt nici ei fluenţi într-o altă limbă de circulaţie europeană”, explică Vlad Gheorghe.

Cel mai probabil, rezoluţia va veni în plenul Parlamentului European pentru un vot în următoarea sesiune plenară din noiembrie. Dată fiind susţinerea majorităţii grupurilor parlamentare în Comisia pentru Petiţii, este posibil ca rezoluţia să beneficieze de o majoritate confortabilă în plenul PE. Odată cu adoptarea Pachetului de Mobilitate, Uniunea Europeană s-a angajat să garanteze parcări certificate şi sigure în care şoferii de camioane să-şi petreacă timpul de odihnă. Însă din circa 5000 de parcări doar 57 în toată UE sunt cu adevărat sigure, iar alte 550 ar putea fi modificate să ajungă la standardele dorite cu o investiţie minimă.

”Comisia Europeană are obligaţia să asigure coridoarele de transport pentru serviciul de transport mărfuri - unul strategic în orice perioadă şi cu atât mai mult în situaţii de criză. Dacă sunt blocaje în lanţul de aprovizionare, pierderile sunt enorme, preţurile cresc. Necesarul estimat de şoferi în UE este de cel puţin 100.000 pentru a asigura transport rapid de alimente, medicamente etc. Cât timp siguranţa lor nu va fi garantată şi condiţiile de lucru îi vor pune în pericol, este firesc ca lipsa de forţă de muncă în transportul rutier să se perpetueze, ceea ce afectează direct cetăţenii europeni din toate statele membre”, subliniază europarlamentarul USR, Vlad Gheorghe.

În luna mai, un şofer român a fost ucis cu o sabie, într-o parcare din Franţa.

În urma acestui caz, europrlamentarul Dacian Cioloş anunţa că a discutat cu ministrul francez de Interne despre şoferul roman de camion ucis într-o parcare, iar acesta a transmis că se aşteaptă ca agresorul sau agresorii să fie identificaţi în câteva zile. Cioloş spunea atunci că au fost luate deja câteva măsuri pentru siguranţa coridoarelor rutiere, dar se vor mai căuta şi alte soluţii pentru siguranţa şoferilor.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.