10.000 lei amendă pentru șoferul unui camion care transporta ilegal lemn Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe raza satului Decindeni, se transportă material lemnos ilegal.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că o societate comercială deținea 61,206 mc de material lemnos, esență gorun, în valoare de aproximativ 35.000 de lei, care ar fi fost depozitat la aproximativ un kilometru în afara platformei primare și a exploatării forestiere autorizate, fără a fi emise avize în acest sens.
Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe raza satului Decindeni, se transportă material lemnos ilegal.
Materialul lemnos descoperit a fost indisponibilizat, fiind lăsat în custodia Ocolului Silvic Valea Mare, iar societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei.
Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de fals informaticp, faptă prevăzută de art. 253 din Codul Penal, după ce un angajat al societății comerciale, în timp ce se efectuau verificările la fața locului, ar fi emis avize din aplicația SUMAL și ar fi atestat în fals că materialul se transportă de la locul de exploatare, deși acesta se afla deja în zona unde se realiza controlul.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?