1.500.000 țigări ascusne într-un camion care ducea săpun în Ucraina

1.500.000 țigări ascusne într-un camion care ducea săpun în Ucraina

Poliţiştii din Dolj au descoperit 1.500.000 de ţigarete de contrabandă, în valoare de aproape 2.000.000 de lei, care erau ascunse într-un TIR care transporta săpun din Turcia către Ucraina. Şoferul, un cetăţean bulgar, a fost reţinut pentru 24 de ore.


Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj şi lucrători ai Direcţiei Regionale Vamale Craiova, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii comercializării ilegale a ţigaretelor, produselor din tutun şi a altor produse accizabile.

“Astfel, la ieşirea din municipiul Craiova către comuna Podari, a fost oprit un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în România, condus de un bărbat, de 42 de ani, cetăţean bulgar. La controlul efectuat, bărbatul a prezentat documente potrivit cărora acesta transporta săpun din Turcia către Ucraina, însă, în semiremorcă, pe lângă cutiile de săpun aşezate potrivit metodei «capac», au fost descoperite 150 de baxuri, în care se aflau 1.500.000 de ţigarete, de diverse mărci, nemarcate fiscal, valoarea vamală a acestora fiind de 1.875.000 de lei”, au precizat poliţiştii.
Întreaga cantitate de ţigarete şi ansamblul de vehicule au fost indisponibilizate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de contrabandă. El urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru luarea unei măsuri preventive.


STAREA TRANSPORTURILOR - RADU DINESCU


VERSUS SO3E04

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.