VIDEO Cum arată cel mai periculos drum din România

VIDEO Cum arată cel mai periculos drum din România

Lucrările la noua şosea din Masivul Parâng au început în toamna anului 2018.

Termenul iniţial anunţat de reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara pentru finalizarea celor patru kilometri de drum montan a fost vara anului 2020, mai devreme decât cele 27 de luni menţionate în contractul semnat în urmă cu peste doi ani.

Noua şosea se află încă în şantier, iar, cel mai probabil, va fi inaugurată în 2021. Constructorii au turnat primele straturi de asfalt pe aproape întreaga cale de rulare, cu excepţia zonei celor două tunele, prin care şoferii vor putea trece pe sub pârtiile de schi din staţiune. Amenajarea tunelelor încă nu a fost finalizată. Cele mai mari probleme le reprezintă însă lipsa parapetelor de pe margine. Drumul Judeţean 709 F, care leagă zona cabanelor de la poalele masivului de staţiile de coborâre ale celor două telescaune, este pe cât de spectaculos, pe atât de riscant pentru şoferi, în lipsa elementelor de protecţie.

Drumul este adesea acoperit de ceaţă, iar o clipă de neatenţie îi poate aduce pe şoferi în prăpastie. Din 15 noiembrie până în 31 martie 2020, DJ 709 F va fi închis traficului rutier, împreună cu alte peste 20 drumuri judeţene din Hunedoara care prezintă riscuri pe timp de iarnă sau devin impracticabile în această perioadă din cauza condiţiilor meteorologice. Asfalt deasupra norilor Aflat în şantier de doi ani, Drumul Judeţean 709 F din Masivul Parâng, care urcă până aproape de cota 1.600 de metri, va facilita accesul turiştilor cu autoturismul în zona alpină a staţiunii montane. Lăţimea părţii carosabile va fi de patru metri, iar proiectul mai prevede construcţia a 4,5 kilometri de rigole betonate, 23 de podeţe, 2,2 kilometri de ziduri de sprijin din beton şi ciment şi 2,5 kilometri de parapete de siguranţă.

Proiectul de modernizare a DJ 709F spre Masivul Parâng, pe tronsonul cuprins între km 6+600 -km 10+352 este finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2 (PNDL2), finanţare obţinută de Consiliul Judeţean Hunedoara, iar valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 20 de milioane de lei. Aflată la 10 kilometri de Petroşani, staţiunea montană Parâng se numără printre atracţiile Văii Jiului. De la înălţimea la care a fost înfiinţată, oaspeţii zonei turistice se pot bucura de panorama încântătoare a masivului şi a oraşelor Văii Jiului. Cele nouă pârtii din domeniul schiabil însumează peste opt kilometri, cea mai lungă dintre ele fiind Pârtia B, de 3,2 kilometri. Munţii Parâng oferă şi alte oportunităţi iubitorilor de natură.

Sunt traversaţi de cea mai înaltă şosea din România, Transalpina, care ajunge la altitudinea de peste 2.000 de metri. În masiv sunt un număr mare de lacuri glaciare, cele mai cunoscute fiind Mija, Călcescu, Roşiile şi Iezerul Îngheţat. Cel mai înalt vârf al masivului, Parângul Mare, are 2.519 metri. Peştera Muierilor, de pe valea Râului Galbena, şi Peştera Polovragi, de pe valea râului Olteţ, completează numărul atracţiilor turistice din zonă, alături de staţiunea Parâng. (adevarul.ro)

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.