VIDEO 24 de kilometri de pe Drumul Esxpres Craiova - Pitești, inaugurați luna viitoare
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video
Centura Slatina poate fi gata la final de mai. Restul de aproximativ 24 kilometri din Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Pitești poate fi inaugurat la sfârșitul lunii viitoare, cel târziu la început de iunie.
Așa cum se vede și din cadrele aeriene surprinse în 21 aprilie de Daniel, partener API, cei de la UMB mai au un singur punct critic pe traseu: subtraversările de la Găneasa, mai precis execuția celor două culee ale celui de-al doilea pod feroviar de peste DEx12 care va fi construit sub trafic.
Mai sunt lucrări de efectuat: zona fostei fabrici de grinzi, rampa de acces în estul viaductului peste Balta Milcov, dar și conectarea cu DN65 în nodul Slatina Est (Valea Mare), câteva porțiuni fără strat de asfalt de uzură și, desigur, marcaje, parapete și curățenie.
Una peste alta, nimic ieșit din comun, fiind perfect fezabil să circulăm la finalul lunii mai pe toți cei 40 de kilometri dintre Balș Vest și Slatina Est. Solicităm antreprenorului general și oficialilor CNAIR să facă toate demersurile tehnice și birocratice pentru inaugurarea sectorului Piatra Olt-Valea Mare în cel mai scurt timp posibil.
Video
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- Apar 3 noduri rutiere pe autostrăzile din România
- VIDEO Cum se lucrează la „Tunelurile pentru urși” de pe Autostrada Lugoj - Deva?
- VIDEO Se pregătesc intersecții rutiere pe 3 niveluri. Cum vor arăta?
- VIDEO Cum se circulă pe cei 11 km din Autostrada Moldovei deschiși azi?