Începe CALVARUL! Reparații de zeci de milioane euro pe AUTOSTRADA Soarelui
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a demarat o licitaţie pentru executarea de reparaţii pe un tronson de 32 de kilometri din Autostrada Soarelui (A2), contract cu o valoare de până la 71,1 milioane lei, fără TVA, pentru doi ani, potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Acordul cadrul vizează ”lucrări de reparaţii sistem rutier A2 Tronson km 64+500-96+000 Lehliu-Drajna-Calea 1 si 2”.
Valoare maximă a acordului cadru este 71,1 milioane lei, fără TVA, iar valoarea minimă este 2,94 milioane lei, fără TVA.
Locul principal de executare este Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 60 luni.
”Ofertantul declarat câştigător va constitui o garanţie de bună execuţie a contractului, în original, în cuantum de 10% din valoarea contractului subsecvent, fără TVA, în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului de achiziţie publică”, se arată în anunţ.
Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 19 aprilie.
Termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 20 aprilie. Data limită de evaluare a ofertelor este 17 august.
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- VIDEO Cum va arăta Autostrada Sibiu - Făgăraș?
- VIDEO 2.000 de metri din primul tunel de autostradă au fost săpați
- Apar 3 noduri rutiere pe autostrăzile din România
- VIDEO Miercuri se deschid 32 de km de autostradă. Pe unde circulăm?