ÎN 2021, PE AICI VA TRECE O AUTOSTRADĂ Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Răzvan Cuc a fost în vizită de lucru la un ciot de autostradă de pe Autostrada A3, Râșnov-Cristian, la care lucrările au început după doi ani de la semnarea contractului.
Tronsonul, construit de Alpenside pentru circa 25 de milioane de euro, include 6,3 km de autostradă și 3,5 km de drum de legătură. A fost contractat încă din 2017, dar abia din luna mai a fost emisă autorizația de construire - și doar pentru 60% din lucrări. Lucrările ar trebui să dureze 18 luni.
În vizită de lucru
Ei, dar astea sunt amănunte atunci când pe șantier descind Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi directorul general CNAIR, Narcis Neaga, pentru a verifica stadiul lucrărilor la Autostrada Bucureşti-Braşov, Tronson Comarnic-Braşov, Lot 2: sector Predeal-Cristian-racord.
"În ciuda tuturor scepticilor şi fricoşilor sau mai puţin fricoşi, contractul semnat de mine în 2017, Râşnov-Cristian, chiar se face. Am decis, astăzi, să fac o inspecţie pe şantierul Braşov-Râşnov, unde ştiţi că am deschis lucrările în urmă cu două săptămâni şi vedeţi că se lucrează. Este un proiect unde vom aplica o metodă nouă. Metoda pe care o aplicăm aici o vom aplica şi pe Autostrada Transilvania pe secţiunea Biharia-Borş. Dăm bani suplimentari constructorului ca să lucreze în permanenţă", a spus ministrul, citat în comunicat.
El a arătat că societatea de construcţii s-a angajat să termine înainte de termenul din contract.
"De astăzi înainte o să fac această comparaţie ca să nu se spună că sunt un adept al rezilierii contractelor, dar lucrurile au trenat foarte mult timp şi nimeni nu mai are răbdare. Dacă unii pot, şi ceilalţi trebuie să poată în egală măsură. (...) Dacă vremea ne va permite, cu siguranţă, la sfârşitul anului, aceeaşi kilometri de autostradă vor fi finalizaţi şi vor fi deschişi traficului. Sunt bucuros să văd că anumiţi constructori, cu atât mai mult că sunt români, anticipează situaţiile din teren şi, în loc să aştepte soluţii din partea statului, găsesc ei soluţii pentru blocajele pe care le întâmpină în executarea contractului.”, a mai spus Cuc.
Să fie bine
Avansul este vizibil, în doar trei săptămâni de muncă efectivă. Evident, avem blocaje birocratice plus relocări de utilități care trebuie rezolvate urgent. Însă startul este bun, unul care ne dă speranțe că vom circula pe acest mini-lot în decembrie 2020 dacă antreprenorul general va reuși să crească mobilizarea în timp util, spune Asoiația Pro Infrastructură care a și realizat imaginile.
Altfel, să nu uităm: lucrările au început cu doi ani de întârziere.
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- VIDEO Cum va arăta Autostrada Sibiu - Făgăraș?
- VIDEO 2.000 de metri din primul tunel de autostradă au fost săpați
- Apar 3 noduri rutiere pe autostrăzile din România
- VIDEO Miercuri se deschid 32 de km de autostradă. Pe unde circulăm?