FABULOS! Cum au reparat Autostrada Soarelui care s-a înălțat cu zeci de centimetri

FABULOS! Cum au reparat Autostrada Soarelui care s-a înălțat cu zeci de centimetri

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat sâmbătă că au fost finalizate reparaţiile la km 17 al pe A2, unde plcile de beton ale carosabilului se ridicaseră, iar la ora 8.30 circulaţia a revenit la normal.


”Suprafaţa carosabilă a fost readusă la nivel şi asfaltată la mai putin de 11 ore de la începerea intervenţiei pentru remedierea deformării care a apărut la km 17 al Autostrăzii Soarelui, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti, din cauza ridicării bruşte a două plăci de beton”, arată un comunicat al CNAIR.

Oficialii companiei spun că directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, s-a deplasat la faţa locului şi a cerut intervenţia rapidă pe timp de noapte a muncitorilor şi utilajelor în zonă.

 

”Lucrările au fost efectuate de o echipă de 15 muncitori şi două utilaje care au detensionat plăcile de beton afectate şi le-au îndepărtat, după care a refăcut planeitatea şi au asfaltat suprafaţa deteriorate”, precizează compania.

Pe tot parcursul intervenţiei, sectorul de drum în cauză a fost iluminat, semnalizat şi supravegheat de un echipaj al Poliţiei Rutiere, pentru ca lucrările să se poată desfăşura eficient şi în condiţii de siguranţă, afirmă reprezentanţii companiei.

”Deşi a fost impusă restricţie de viteză de 60 de km/h pe o porţiune de 200 de m, circulaţia s-a putut desfăşura pe ambele benzi, pe întreaga perioadă în care s-a lucrat la remedierea suprafeţei benzii de urgenţă de la km 17 al A2”, subliniază oficialii CNAIR.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a anunţat, vineri seară, că pe Autostrada Soarelui, circulaţia a fost oprită pe banda de urgenţă şi parţial pe prima bandă a sensului de mers Constanţa către Bucureşti, la kilometrul 17, din cauza ridicării plăcilor de beton din componenţa carosabilului.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.