Dorel de la exproprieri lovește mortal

Dorel de la exproprieri lovește mortal

Traseul drumului expres Craiova-Pitești a fost stabilit prin Studiul de Fezabilitate din anul 2007, dată de la care a fost rezervat coridorul alocat construcției acestui proiect.

Deoarece drumul expres are ca principal scop dezvoltarea economică și socială a zonei de sud-vest a României, CNAIR SA a găsit soluția modificării locale a traseului, astfel încât construcția lui să nu afecteze buna funcționare a activităților economice din zonă.

Această soluție va fi comunicată ofertanților, astfel încât aceștia să poată ține cont de ea în momentul elaborarii Proiectului Tehnic de execuție. Ca atare soluția identificată de CNAIR SA nu va produce întârzieri în ceea ce privește construcția drumului expres Craiova-Pitesti și nu va necesita elaborarea unui nou Studiu de Fezabilitate.

Până la momentul încheierii procedurilor de licitație pentru constructia drumului expres Craiova-Pitesti, CNAIR SA întreprinde toate demersurile necesare pentru exproprierea terenurilor destinate întregului proiect, ceea ce reprezintă un argument în plus pentru respectarea graficului de execuție.

Suprafețele care urmează să fie expropriate nu generează costuri suplimentare, deoarece sunt similare celor destinate traseului inițial.

În aceste condiții, Fabrica Prysmian nu va fi relocată și în plus CNAIR SA a ținut cont în stabilirea noului traseu de eventualele planuri de dezvoltare a acestei unități de producție care va avea astfel asigurat inclusiv accesul la o infrastructură majoră de transport.

Drumul expres Craiova-Pitesti va contribui la dezvoltarea economică a zonei de S-V a României și va asigura corelarea cu proiectele de mare infrastructură deja demarate la nivelul Coridoarelor IV și IX Pan Europene.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.