Compania de Drumuri își cumpără drone ca să inspecteze autostrăzile

Compania de Drumuri își cumpără drone ca să inspecteze autostrăzile

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a demarat procedura de achiziţionare a două drone pentru monitorizarea lucrărilor pe şantiere, procedură ce ar putea fi finalizată în iunie, a declarat joi directorul companiei, Ştefan Ioniţă.

"Drona este un element de supracontrol pe care intenţionăm să îl facem. Am demarat procedura. Am instructat CESTRIN, centrul nostru de studii tehnice rutiere, să achiziţioneze un astfel de echipament care să ajute cumva şi să completeze dotarea CESTRIN să facă aceste verificări. Deja CESTRIN face aceste verificări inopinate, prelevăm probe, avem rapoarte, avem analize de laborator care deja au fost certificate. Am transmis la antreprenori măsuri de remediere. Am găsit şi lucruri care nu corespundeau din punct de vedere tehnic. Antreprenorii sunt surprinşi de acest mod de lucru, nu a mai fost făcut în trecut. Încerc să implementez o nouă mentalitate. (...) O să fie de două drone în prima fază. Probabil că în iunie o să finalizăm procedura", a spus Ioniţă.

El a menţionat că dronele vor fi dirijate de angajaţi ai companiei şi vor fi achiziţionate prin licitaţie publică, iar preţul va fi stabilit de piaţă.

"O să fie o procedură de licitaţie publică. Piaţa va regla preţul. O să fie mânuite de angajaţi de la CNAIR, care vor face controale inopinate, vor face filmări, astfel încât să nu ştie nimeni că se duc. Noi o să le postăm pe site-ul nostru. Vor fi inopinate înregistrările şi le vom folosi pe viitor şi ca probe în eventualele dispute cu aceşti antreprenori. Probabil că din iunie o să avem rezolvată procedura", a explicat directorul CNAIR citat de Agerpres.

De altfel, şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a precizat că procedura de achiziţie a dronelor a fost demarată, dar că, până la finalizare, monitorizarea şantierelor se va face "fizic".

"Domnul director cred că a şi demarat procedura de achiziţie a dronei pentru supravegherea zilnică a şantierelor, dar până vor face acest lucru monitorizarea este fizică. CNAIR are 6.000 de angajaţi, aici avem în aparatul ministerului în jur de de 450 de angajaţi , restul sunt angajaţi în cadrul DRDP-urilor (Direcţii Regionale de Drumuri şi Poduri n.r). Refuz să cred că din numărul atât de mare de angajaţi nu pot să stea pe teren şi să vadă exact cum se desfăşoară lucrările. Ghinionul lor cel mai mare ar fi să mă duc eu pe şantier să nu-i găsesc pe ei monitorizând lucrările. Lucru pe care în perioada următoare o să-l fac. Dar o să fac vizitele inopinat, nu mai anunţ înainte presa", a subliniat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a mai afirmat că aceste controale vizează atât respectarea termenelor, cât şi calitatea lucrărilor, iar cei care nu respectă condiţiile stabilite vor suporta consecinţe.

"Noi nu facem doar controale pentru a ne clădi o imagine. Controalele noastre sunt pertiente. Se deplasează o echipă mobilă de la CESTRIM care forează şi ia carote de la faţa locului, de la tronsoanele care au fost turnate până în acel moment. Ne uitam şi la termene dar şi la calitatea lucrărilor, pentru că aceşti domni care vin şi construiesc în România au venit şi au licitat pe nişte caiete de sarcini şi pe nişte condiţii. Dacă nu le respectă, vor suporta aceleaşi consecinţe ca şi în cazul nerespectării termenelor", a mai spus Cuc.

Ministrul a adăugat că partea de infrastructură "este proiectul zero" pentru întregul guvern şi că s-au făcut paşi mari pe partea de birocraţie.

"Se lucrează intens în cadrul companiei. Partea de infrastructură rutieră este proiectul zero pentru întregul Guvern şi pe partea de birocraţie s-au făcut paşi foarte mari. Am dat autorizaţii de construcţii pe loturi unde trena emiterea autorizaţiilor de mai bine de un an. Noi am reuşit să rezolvăm problema într-o lună. Acolo unde există dorinţă, perseverenţă, am scos din vocabularul celor de la companie nu se poate, venim cu soluţii şi remediem toate problemele. Nu există o barieră din punct de vedere birocratic, în condiţiile în care suntem un Guvern monolit în jurul proiectului de infrastructură. Avem loturi de autostradă unde lucrăm şi în timpul nopţii. Mecanismul nostru de control a devenit foarte activ şi rezultatele se vor vedea în foarte scurt timp", a declarat ministrul Transporturilor.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.