Circulația pe Podul de la Mărăcineni va fi reluată pe un fir
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Circulaţia rutieră va fi redeschisă, joi, pe sensul Râmnicu Sărat - Buzău al Podul de la Mărăcineni, începând cu ora 7.00, după ce au fost finalizate majoritatea lucrărilor. În perioada următoare mai sunt programate intervenţii, dar nu vor afecta traficul, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
”În jurul orei 07:00, se redeschide circulaţia rutieră pe sensul Râmnicu Sărat - Buzău, pentru toate categoriile de autovehicule, pe podul situat pe DN2, km 114+570, la Mărăcineni, judeţul Buzău”, au precizat reprezentanţii CNAIR.
Potrivit acestora, în perioada următoare vor mai avea loc lucrări la infrastructura podului, dar acestea nu vor afecta circulaţia rutieră pe pod.
Lucrările de reparaţii ale podului au început în data de 19.04.2018 şi au constat în reparaţii ale plăcii din beton armat existente şi executarea unei plăci de suprabetonare peste placa existentă, înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe pod, înlocuirea rosturilor de dilataţtie, sablarea şi vopsirea tablierului metalic şi montarea parapetelui de siguranţă cu nivel de protecţie superior.
Contractul de lucrări a fost încheiat între DRDP Bucureşti şi SC Freyrom SA şi este în valoare de 3.568.654,70 lei fără TVA, sumă alocată de la bugetul de stat pentru lucrări de întreţinere periodică.
Articole înrudite
- VIDEO Miracol! S-a redeschis circulația complet pe Podul de la Brăila
- Podul rușinii naționale de la Brăila. Se toarnă asfalt la un an de la inaugurare
- Un camion cu mașini de spălat a căzut de pe un pod
- Un nou pod peste Dunăre va lega România de Bulgaria. Deocamdată e doar machetă
- Un autocar cu 35 pasageri a ars complet pe Podul de la Brăila