Ce sume de bani primesc oamenii expropriați pe Autostrada Sibiu - Pitești? Recomandat

Ce sume de bani primesc oamenii expropriați pe Autostrada Sibiu - Pitești?

Autostrada Sibiu-Pitești (A1), o investiție vitală pentru România, provoacă nemulțumiri printre cei expropriați pentru construirea ei. Sute de oameni din județul Vâlcea primesc despăgubiri considerate derizorii pentru terenurile și casele care le vor fi luate.

În comuna Perişani, localitate prinsă în lotul 3 al autostrăzii care traversează Carpaţii, sunt, de exemplu, 12 proprietari ale căror gospodării vor fi demolate fie total, fie parţial. La aceştia se mai adaugă câteva sute de proprietari de terenuri agricole care au fost expropriaţi de suprafeţe pornind de la câţiva metri pătraţi până la câteva hectare. Mulţi dintre ei au acceptat preţul stabilit de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), dar sunt şi alţii care au rămas surprinşi când au văzut cât au primit pentru munca lor de o viaţă.Ion Mohanu, din satul Surdoiu, este unul dintre cei cărora li se va demola întreaga gospodărie. Ajuns la vârsta de 81 de ani, bărbatul se vede acum nevoit să îşi facă din nou o casă, însă se întreabă dacă va mai reuşi, ţinând cont că a primit puţin peste 100.000 de lei pe tot ce avea construit acolo, plus terenul aferent în suprafaţă de circa 5.000 de metri pătraţi.

“Nu rămâne nimic, nimic. Demolează absolut totul… Au venit şi ne-au spus că ne ia totul şi nu ştiu unde să ne ducem la vârsta asta. Nu am nimic în altă parte. Mai am nişte pământ undeva mai sus un pic de aici, dacă oi mai putea să fac două cămăruţe pentru cât oi mai trăi… Dar ce să-mi ajungă banii? Nici materialele nu am cu ce le lua, apoi să mai construieşti… Ziua de muncă pentru cei care lucrează e de 500, 600 de lei. De unde să-i dai atâţia bani din 100.000 de lei cât mi-au dat ei? (…)

Nu ne-a întrebat nimeni nimic. Ne-au venit de la primărie nişte hârti şi ăsta e preţul naţional, zice 80 de bani metrul pătrat sau nu ştiu cât, dar la construcţie e problema. Eu am cheltuit aici poate cinci miliarde de lei, nu cât fac ăştia – 50.000 de lei, adică 500 de milioane de lei vechi cât e pe hârtiile alea valorată casa. Plus că bucătăria de jos cu două camere, cu baie, plus grajduri, binale şi tot pământul care e aici se vor duce pe Apa Sâmbetei”, spune bătrânul.
Alţi vecini, precum Florea Gheorghe, sunt la fel de nemulţumiţi, dar s-au resemnat.

“Am avut casă acolo, dar de când cu autostrada asta nu am mai făcut nimic la ea. Ne-am mutat în altă parte… Zic unii că îţi dau cât pentru o eugenie pe metrul pătrat, că mai mult nu ne dă. Dar ce putem face? Că eşti mulţumit, că nu eşti mulţumit, cum ne-au spus când au venit o dată aici, la primărie, autostrada tot se face… Acum, ce-o vrea Domnul, dacă o fi să ne dea ceva bine, dacă nu….”, adaugă şi Florea Gheorghe, vecin cu Ion Mohanu, ce pare că s-a resemnat cu ceea ce a primit, aşa cum au făcut şi alţi proprietari din zonă, prea bătrâni şi fără posibilităţi materiale să dea în judecată CNAIR.
În comuna vecină Racoviţa, localitate ce este prinsă şi în lotul 2 şi în lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Piteşti, situaţia este şi mai complicată, cei expropriaţi – aproximativ 400 de proprietari cu terenuri agricole şi doi de gospodării – susţinând că valoarea la care le-au fost evaluate proprietăţile, pe lângă faptul că este mică, mai şi diferă în funcţie de tronson.

“Oamenii spun că sunt nemulţumiţi de preţul care li se oferă pe locuinţe. Sunt două locuinţe care vor fi expropriate şi demolate în totalitate şi încă o locuinţă care este în zona de siguranţă a tronsonului de autostradă… Preţul este prea mic şi nici eu nu am înţeles de ce, pentru că pe tronsonul Cornetu – Tigveni se vor aloca – am înţeles – undeva la 6,20 lei pe metrul pătrat, iar pe tronsonul Cornetu – Boiţa undeva la 1,30 lei metrul pătrat. De ce, nu ştim. Am înţeles că preţurile s-au luat din notariat şi s-a făcut o medie. Diferenţa între cele două loturi este însă mare”, spune viceprimarul comunei Racoviţa, Florin Zamfirescu.


STAREA TRANSPORTURILOR - CONSTANTIN ISAC


bratu swinger

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.