Autostrada care a intrat la apă. A devenit drum expres
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Consitrans va elabora Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic drumul de mare viteză Focșani – Bacău cu o ofertă de circa 20 de milioane de lei, conform cotnractului semnat miercuri, anunță Compania de Autostrăzi. Tronsonul de circa 110 km face parte din drumul de mare viteză spre Moldova pe relația Sud-Nord, pe ruta Ploiești - Pașcani, pentru care deja s-au mai semnat două contracte opentru SF și proiectare pe ruta Ploiești -Buzău - Focșani. SF-ul și proiectarea au termen de execuție de 24 de luni.
„Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a semnat, Contractul de servicii “Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru drum de mare viteză Focșani - Bacău” cu operatorul economic CONSITRANS S.R.L”, anunță Compania de Drumuri într-un comunicat remis HotNews.ro
Obiectul contractului constă în Elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru "DRUM DE MARE VITEZĂ FOCȘANI - BACĂU", pregătirea documentației de atribuire pentru execuția lucrărilor, precum și asigurarea asistenței pentru susținerea aplicației de finanțare și asigurarea asistenței pe durata desfășurării procedurii de achiziție publică pentru execuția lucrărilor, în conformitate cu Caietul de Sarcini și cu respectarea legislației în vigoare.
„Valoarea contractului este de 20.123.408,52 Lei fără TVA, iar durata de prestare a serviciilor este de 24 luni de la data de începere a contractului”, transmite CNAIR. Consitrans a fost desemnată câștigătorul licitației încă din 27 august.
Drumul de mare viteză: autostradă sau drum expres pe direcția Nord-Sud în Moldova?
Realizarea contractului presupune elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru drum de mare viteză care leagă municipiul Focșani de municipiul Bacău, inclusiv conexiunea cu drumul de mare viteză Buzău – Focșani, cu Varianta de Ocolire a municipiului Bacău și cu drumul de mare viteză Bacău – Pașcani. Lungimea estimată a tronsonului de drum este de 110 km.
Legătura de mare viteză între Muntenia și Moldova pe ruta Ploiești- Pașcani ar urma să aibă o lungime estimată de 329 de km, iar soluția finală - drum expres sau autostradă - va fi adoptată în cadrul pregătirii documentației - SF și proiect tehnic.
În zona Pașcani drumul de mare viteză e planificat a se interesecta cu viitoarea A8 Tg. Mureș - Tg. Neamț - Iași - Ungheni, iar mai departe să fie continuat până la Suceava și la Siret, la granița cu Ucraina. Conform MasterPlanului, de la Suceava spre Botoșani ar urma să fie contruită o legătură prin drum expres.
Licitațiile pentru cele patru tronsoane au fost demarate în noiembrie 2016 și au suferit zeci de amânări în procesul de evaluare a ofertelor.
Întreg proiectul este impărțit în patru tronsoane:
Ploiești – Buzău - 65 de km (contract pt SF+PT semnat cu Consitrans pe 24 septembrie)
Buzău - Focșani - 72 km (contract pt SF+PT semnat cu Consitrans pe 24 septembrie)
Focșani – Bacău - 110 km (contract pt SF+PT semnat cu Consitrans pe 14 noiembrie)
Bacău – Pașcani - 82 de km (contract pt SF+PT a fost atribuit către Acciona, dar nu a fost anunțată semnarea sa)
Drumul de mare viteză va avea menirea să preia traficul pe ruta Nord-Sud, acolo unde se înregistrează cele mai mari valori a traficului din Moldova și care în prezent se desfășoară pe DN2, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțîn mai lat folosit adesea de către șoferi drept încă o bandă de circulație - unul din drumurile naționale cele mai periculoase după numărul de accidente.
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- VIDEO Cum va arăta Autostrada Sibiu - Făgăraș?
- VIDEO 2.000 de metri din primul tunel de autostradă au fost săpați
- Apar 3 noduri rutiere pe autostrăzile din România
- VIDEO Miercuri se deschid 32 de km de autostradă. Pe unde circulăm?