61% din rețeaua rutieră are durata de funcționare expirată.
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Guvernul atrage atenția că mai bine de jumătate din rețeaua rutieră a României este expirată și are nevoie de reparații. Suma care trebuie alocată anual pentru lucrări de întreținere și reparații trece de un miliard de lei, potrivit proiectului de buget al Ministerului Transporturilor pentru anul viitor.
„Compania Națională de Administare a Infrastructurii Rurtiere (CNAIR) asigură în prezent administrarea și întreținerea unei rețele de 17.740 km din care 824 km de autostrăzi și 16.916 km drumuri naționale, rețea care este dezvoltată pe întreg teritoriul României. Menționăm că peste 61 % din rețea are durata de funcționare expirată”, scrie în documentul citat.
Durata normală de funcționare a unui drum poate fi prelungită dacă se fac constant lucrări de întreținere periodică (tratamente bituminoase, straturi rutiere subțiri, covoare asfaltice, reciclări în SITU) și reparații curente (ranforsări sisteme rutiere).
„Față de cele prezentate, rezultă că, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA are nevoie anual de alocarea de la bugetul de stat pentru activitatea de întreținere a infrastructurii rutiere de fonduri financiare în valoare de cca. 1.047 milioane lei (1,047 miliarde lei n.r)”, se precizează în documentul citat.
În același document se atrage atenția asupra faptului că „neasigurarea unui buget corespunzător pentru execuția acestor tipuri de lucrări până la construirea rețelei de autostrăzi va conduce la distrugerea întregii rețele rutiere din administrare, iar costurile de remediere ar fi mult mai mari, deoarece lucrările de modernizare, respectiv reabilitare implică costuri mult mai mari (ex. un km de drum modernizat/reabilitat costă cca 800.000 euro).”
Prin proiectul de buget pentru anul viitor, Guvernul propune alocarea a 3,48 miliarde de lei pentru Programul de modernizare, dezvoltare, reparații, consolidare și întreținere a infrastructurii rutiere.
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- VIDEO Cum se lucrează la „Tunelurile pentru urși” de pe Autostrada Lugoj - Deva?
- VIDEO Se pregătesc intersecții rutiere pe 3 niveluri. Cum vor arăta?
- VIDEO Cum se circulă pe cei 11 km din Autostrada Moldovei deschiși azi?
- VIDEO Miracol! S-a redeschis circulația complet pe Podul de la Brăila