România ar trebui să aibă 300 de stații de încărcare pentru camioane electrice în 2030
Până în 2025, aproximativ 40.000 de camioane electrice grele și medii vor fi alimentate cu baterii electrice în Europa.
- Publicat în News
Până în 2025, aproximativ 40.000 de camioane electrice grele și medii vor fi alimentate cu baterii electrice în Europa.
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au găsit doi tineri din Afganistan ascunşi într-un camion încărcat cu anvelope, iar unul dintre ei îşi pierduse cunoştinţa, astfel că i-au acordat primul ajutor. Ulterior, tânărul a fost dus de un echipaj SMURD la spital, unde şi-a revenit.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că a desemnat câştigătorul contractului pentru proiectarea şi execuţia lotului 3 al Centurii Bucureşti Nord, în lungime de aproape 9 kilometri. Este vorba despre IC Içtaş Inşaat Sanayi Ve Ticaret A.Ş., cu preţul de aproximativ 413 milioane de lei, fără TVA.
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat șaptesprezece cetăţeni din Afganistan și Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.
Un accident rutier a avut loc, vineri dimineață, pe DN 7, în județul Argeș. Șoferul unui TIR a pierdut controlul asupra volanului și a ajuns cu autotrenul în șanț. Traficul a fost blocat.
Poliţia Vâlcea a catalogat evenimentul produs în comuna Bujoreni - Vâlcea, pe DN 7, drept un accident rutier uşor. Acesta s-a produs la kilometrul 180 al DN 7 / E 81.
Tragicul accident petrecut miercuri, 23 iulie, pe DN 1, în apropiere de Huedin, a decimat o familie.
O cisternă de 40 de tone, plină cu o substanță corozivă și inflamabilă, a rămas fără un ax de pe puntea spate, joi dimineață, în Germania.