VOLVO TRUCKS: ÎNCEPE VISTA, CEA MAI MARE COMPETIȚIE PENTRU PERSONALUL DIN REȚEAUA DE SERVICE Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Înscrierile pentru cea mai mare competiție din lume dedicată personalului din rețeaua de service, VISTA – Volvo International Service Training Awards, încep pe data de 30 septembrie 2019.
În acest an, aproape 20.000 de tehnicieni sunt așteptați să participe. Prin lucrul în echipă și prin dezvoltarea competențelor, VISTA are ca scop atragerea și păstrarea tehnicienilor bine pregătiți.
La ediția anterioară s-au calificat în semifinale 240 echipe din care 40 au concurat în finală.
Chiar dacă VISTA este o competiție, principalele obiective sunt încurajarea lucrului în echipă, pentru a construi spiritul de echipă și mândria de a fi parte a acesteia, inspirând, în același timp, perfecționarea continuă și dezvoltarea competențelor. Pentru personalul de service, reprezintă o modalitate de a-și crește atât nivelul cunoștințelor, cât și cel al calității muncii lor, care, în final, conduce la servicii îmbunătățite și la creșterea gradului de satisfacție a acestora.
Tehnicienii bine pregătiți și motivați permit atelierelor Volvo Trucks să diagnosticheze erorile și să rezolve rapid problemele tehnice, îndeplinind, în același timp, standarde înalte de calitate. Aceste abilități sunt elemente cheie în sprijinul acordat clienților pentru a obține o disponibilitate maximă a camioanelor lor.
„O rețea de service de înaltă calitate este crucială pentru afacerile de transport ale clienților noștri”, spune Roger Alm, Președintele Volvo Trucks. „VISTA arată cât de importanți sunt mecanicii noștri și, în același timp, competiția ne îmbunătățește abilitățile, pentru a putea oferi servicii excepționale, prin intermediul celor mai bune echipe din lume.”
VISTA crește de la an la an, iar cei 20.000 de candidați estimați la nivelul rețelei globale de dealeri Volvo vor forma aproximativ 5.000 de echipe. Competiția este modalitatea Volvo Trucks de a răspunde provocării globale de a recruta și de a păstra tehnicieni competenți.
„VISTA World Championships oferă echipelor o oportunitate de a arăta întregii lumi de ce sunt capabile și de a concura împotriva celor mai buni, în fața unui public de zeci de mii de spectatori. VISTA este mai mult decât o competiție, este o sărbătoare a muncii în echipă, a diversității și a talentului, iar acesta este lucrul care o face unică”, explică Anna Rogbrant, Director de Proiect VISTA.
Despre VISTA
VISTA este prescurtarea pentru Volvo International Service Training Awards, competiție care a început în 1957 și care s-a adresat, inițial, numai tehnicienilor Volvo din Suedia. 20 de ani mai târziu, în 1977, s-a extins pe toate continentele, atrăgând dealerii autorizați Volvo din întreaga lume. Astăzi, VISTA este un eveniment bienal și cea mai mare competiție din lume destinată personalului din centrele service.
VISTA este deschisă dealerilor Volvo Trucks și Volvo Buses și tehnicienilor lor, din întreaga lume. Pentru a se califica, echipele participante trebuie să treacă prin două etape, care includ întrebări teoretice și tehnice.
În cea mai recentă competiție, desfășurată în perioada 2017-2018, 240 de echipe s-au calificat pentru semifinale, care s-au desfășurat în Goteborg, Suedia. Cele mai bune 40 de echipe au concurat, apoi, în Curitiba, Brazilia, în iunie 2018, la Campionatul Mondial VISTA, câștigătoare fiind echipa estoniană „Viies Ratas”.
Articole înrudite
- Volvo va lansa un camion electric cu autonomie de 600 km
- Volvo Trucks lansează un nou serviciu pentru încărcarea camioanelor electrice
- O anvelopă a explodat într-un service și a secționat picioarele unui om
- 1.500 de camioane Volvo FH Aero pentru transportatorul italian Lannutti
- Semiremorcile ușoare BERGERecotrail®, cu telematică TrailerConnect® și servicii de la Schmitz Cargobull