40 de camioane Iveco destinate sectorului de construcții, livrate la Timișoara Recomandat

40 de camioane Iveco destinate sectorului de construcții, livrate la Timișoara

Autoglobus anunță livrarea a 40 de camioane către Drumuri și Poduri Banat (DPB), o tranzacție strategică ce va aduce beneficii semnificative sectorului de profil din țară. Momentul este marcat de lansarea la Timișoara a celei de-a treia stații de asfalt DPB.

Începând din această lună, 40 de camioane IVECO vor deservi noua stație de asfalt de la Timișoara, după cum urmează: 25 de camioane IVECO T-WAY (510CP) echipate cu benă basculabilă, 10 camioane IVECO X-WAY (490CP) și 5 camioane IVECO T-WAY cu malaxor de beton.

"Această livrare reprezintă o dovadă clară a promisiunilor noastre îndeplinite și a angajamentului nostru față de dezvoltarea continuă a sectorului de construcții din România. Suntem mândri să fim parteneri în proiecte ce contribuie la construirea unui viitor mai bun, pentru țară, pentru noi toți.", a declarat Dan Roja, Director Executiv – AUTOGLOBUS.

IVECO T-WAY este un vehicul remarcat prin robustețe și rigiditate torsională datorită sașiului de oțel cu cadru de 10mm grosime, cu un prag de îndoire de 177kNm, fiind proiectat pentru aplicații în condiții extrem de grele.

În gama off-road, IVECO T-WAY este un exemplu de performanță și fiabilitate. Conceput pentru misiuni extra-grele, T-WAY preia ștafeta legendarului Trakker, având cea mai bună performanță în fiecare misiune off-road. Cu o sarcină utilă ridicată și funcții de mobilitate avansate, precum modul Rocking și modul off-road, el este pregătit să înfrunte orice provocare.

La rândul său, IVECO X-WAY combină sașiul și performanțele off-road ale IVECO T-WAY, remarcându-se prin cea mai bună sarcină utilă din segment, un consum eficient și rezultate excelente pe șosea. Genul de camion de asfalt cu care poți intra în șantier fără a întâmpina vreo dificultate, IVECO X-WAY te ajută să îți faci treaba în condiții optime. Design-ul său modular permite o gamă largă de misiuni și aplicații, făcându-l, astfel, partenerul perfect pentru orice sarcină.

Cu o moștenire puternică și de durată în sectorul off-road, adânc înrădăcinată în ADN-ul său, IVECO și-a demonstrat deja succesul prin modele precum Trakker și prin numeroasele victorii în raliurile cele mai dificile din lume. Astăzi, brandul își consolidează poziția ca jucător off-road cu o ofertă complet revigorată, menită să ofere soluții potrivite pentru fiecare misiune.

Indiferent de teren sau condiții, vehiculele IVECO sunt pregătite să facă față celor mai dificile provocări, datorită unei construcții solide și a tehnologiilor avansate. În acest sens, conectivitatea este un aspect esențial în gama IVECO off-road, iar serviciile digitale IVECO ON sunt integrate complet în toate vehiculele destinate off-road, la fel ca în cazul modelelor on-road.

IVECO ON oferă acces la o lume de servicii integrate și soluții de transport concepute pentru a optimiza productivitatea și costurile de operare, asigurând siguranța și confortul șoferilor.

Prin inaugurarea celei de-a treia stații de asfalt, Drumuri și Poduri Banat devine cel mai mare furnizor de asfalt din regiune, cu o capacitate de producție de peste 700 de tone de asfalt/oră.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.