VW iese din criză. Creștere puternică a vânzărilor
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Vânzările grupului german Volkswagen pe plan global au crescut în august cu 8%, la 820.000 vehicule, pe fondul majorării cererii în Europa, transmite Automotive World.
"August a fost o lună de succes pentru VW, toate brandurile de bază şi-au majorat livrările. Creşterea solidă din Europa Centrală şi de Est (CEE), America de Sud şi regiunea Asia-Pacific ne face să fim optimişti în privinţa rezultatelor din semestrul doi al anului", a declarat Fred Kappler, şef de vânzări la Volkswagen.
Livrările în Europa au urcat luna trecută cu 2,5% (270.900 vehicule), însă în Europa Centrală şi de Est (CEE) s-a înregistrat un avans de 13,4% (55.400 unităţi). În China, cea mai mare piaţă a companiei, vânzările au crescut cu 9,2%, iar în SUA au urcat cu 4,6%.
În primele opt luni din acest an, grupul Volkswagen, cel mai mare producător auto din lume, a livrat 6,79 milioane de vehicule, în creştere cu 2% faţă de perioada similară din 2016.
Livrările în Europa au urcat cu 3,2%, sprijinite de avansul de 12,3% din Europa Centrală şi de Est. Pe piaţa chineză, vânzările au crescut cu 0,7%, iar în SUA au urcat cu 5,5%.
Anul trecut, grupul Volkswagen a vândut un număr record de 10,3 milioane autovehicule, în creştere cu 3,8% comparativ cu 9,93 milioane de unităţi în 2015, în pofida scandalului manipulării emisiilor poluante (Dieselgate).
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.
Articole înrudite
- Cozi uriașe la RAR. Care este motivul?
- Camioane blocate din cauza zăpezii. Unele nu aveau anvelope de iarnă
- Șofer român de camion „le-a mutat nasul” polițiștilor nemți. Cât de beat era?
- Un camion a derapat de pe carosabil la Călărași
- Un camion a căzut în groapa unde a aruncat ilegal mizerie. L-au scos cu macaraua