VIDEO. Șofer de BMW - depășire de infarct a unui camion, pe linie continuă Recomandat

VIDEO. Șofer de BMW - depășire de infarct a unui camion, pe linie continuă

Șoferul unui autoturism marca BMW a fost cât pe ce să producă un grav accident, în Alexandria, după ce s-a decis să depășească pe contrasens un camion cu semiremorcă.

O tragedie a fost evitată în ultimul moment pe Drumul European 70, la ieşire din localitatea Văceni. Pe imaginile surprinse de un şofer se poate observa cum, pe un deal, şoferul bolidului depăşeşte un camion nemaiţinând cont de faptul că este linie continuă. Cu o clipă înainte de impact, șoferul BMW-ului a tras de volan spre stânga și a intrat pe banda de acceleraţie acolo unde era o maşină Logan. Impactul frontal a fost evitat în ultimul moment.

"Șofer inconștient la volan, ieri în jurul orelor 7:50. Pe E 70. Mai exact, pe șoseaua Alexandria - București. între localitățile Văceni și Vitănești.", a declarat autorul filmării.

Incidentul a avut loc la nici 100 de metri de locul în care, la începutul lunii iulie, mai mulți oameni şi-au pierdut viaţa. Atunci, cinci persoane au murit, iar alte trei au fost rănite în urma unui groaznic accident de circulaţie produs între o autoutilitară şi un autotren, în localitatea Drăgăneşti Vlaşca din judeţul Teleorman. Cei nouă pasageri erau bulgari, se întorceau de la muncă, din Belgia, şi urmau să ajungă la Ruse. Şoferul microbuzului plin cu bulgari, un tânăr de numai 20 de ani, ar fi adormit la volan, iar astfel microbuzul a pătruns pe contrasens şi s-a lovit de autotren.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.