VIDEO. Nădlac II: Șofer profesionist român, cu 24 de migranți ascunși în camion Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
- Video
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunși într-un camion condus de un român, 24 de cetăţeni din Siria și Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.
Șoferul mijlocului de transport este cercetat pentru trafic de migranți, iar cetăţenii depistaţi ascunşi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Ieri, 24.01.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 45 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România şi se deplasa, fără încărcătură, pe ruta România – Italia.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport, în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, într-un loc special amenajat în partea din față a compartimentului destinat transportului de marfă (perete dublu), 24 de cetățeni străini.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Siria și Bangladesh, cu vârste cuprinse între 24 și 48 de ani, intrați legal în România.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Video
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?