VIDEO. 5 decese în urma unui carambol de 100 de vehicule printre care și CAMIOANE Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video
Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa într-un carambol uriaş produs joi dimineaţă în nordul Texasului, Statele Unite, relatează presa locală, potrivit Xinhua.
Potrivit KXAS-TV şi Dallas Morning News, pe autostrada interstatală din nordul oraşului Fort Worth, circa 100 de vehicule au fost implicate într-un carambol.
Purtătorul de cuvânt al departamentului de pompieri din Fort Worth, Michael Drivdahl, a declarat că cel puţin cinci persoane au decedat, iar 36 de persoane rănite au fost transportate la spitale din apropiere.
Drivdahl a afirmat că accidentul a fost probabil cauzat de poleiul de pe asfalt. Echipele de intervenţie sosite la faţa locului au căutat persoane rănite în fiecare vehicul.
Potrivit unei înregistrări publicate pe reţelele de socializare, zeci de vehicule s-au izbit unele de celelalte, inclusiv camioane de mare tonaj şi camioane cu semiremorcă. Unele dintre vehicule au fost strivite în carambol, fiind grav avariate.
Condiţiile periculoase, create de vremea de iarnă, sunt considerate unul dintre factorii care au dus la producerea carambolului. Fenomenul de ploaie îngheţată din regiune a făcut ca drumurile să fie acoperite de polei.
În statul Austin, la circa 160 de kilometri sud de acest accident, vremea de iarnă a fost de asemenea vinovată pentru un carambol produs pe un drum aglomerat, în care au fost implicate cel puţin 26 de vehicule, potrivit Austin American Statesman.
Video
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?