UNTRR solicită preşedintelui României să apere interesul transportatorilor cu ocazia vizitei preşedintelui Franţei în România, Recomandat

UNTRR solicită preşedintelui României să apere interesul transportatorilor cu ocazia vizitei preşedintelui Franţei în România,

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită preşedintelui României să apere ferm interesul transportatorilor români cu ocazia vizitei preşedintelui Franţei în România, denunţând protecţionismul francez în transporturi şi "preocuparea ipocrită a Franţei pentru plată egală pentru muncă egală", aplicată selectiv angajaţilor, nu şi transportatorilor români, care sunt plătiţi sub costul de referinţă francez.

"Reamintim faptul că preşedintele francez Emmanuel Macron este iniţiatorul "loi Macron", legea protecţionistă prin care Franţa impune plata salariului minim francez şi măsuri administrative împovărătoare transportatorilor români şi estici, în scopul eliminării acestora de pe piaţa franceză şi europeană de transport internaţional. Comisia Europeană derulează în prezent o procedură de infringement împotriva aplicării acestei legi în sectorul transporturilor deoarece creează bariere administrative care împiedică funcţionarea pieţei interne, afectând libera circulaţie a serviciilor şi a mărfurilor", precizează un comunicat al UNTRR.

Transportatorii români atrag atenţia că atât Franţa cât şi alte state vest-europene sunt interesate de procesul european de revizuire a directivelor lucrătorilor detaşaţi.

"În acest context, atenţionăm că Franţa şi alte state vest-europene sunt extrem de interesate de actualul proces european de revizuire al Directivei lucrătorilor detaşaţi, pe care doresc să o utilizeze ca instrument împotriva angajaţilor şi serviciilor mai competitive din Estul UE. Prin aplicarea abuzivă a acestei Directive în transporturi, s-a ajuns la situaţia în care un şofer român care operează transport internaţional în UE este considerat detaşat în toate ţările vest-europene în care operează pe parcursul unei luni, iar angajatorul său român trebuie să-i plătească salarii diferite în aceeaşi lună conform legilor naţionale din Franţa, Germania sau Austria. UNTRR solicită excluderea clară a şoferilor profesionişti care operează transporturi rutiere internaţionale din domeniul de aplicare al Directivei detaşării lucrătorilor, având în vedere faptul ca transportul rutier este o activitate economică foarte specifică, cu un caracter mobil ridicat, care nu poate fi inclusă în cadrul de aplicare al unor reglementări ne-specifice sectorului, precum Directiva detaşării lucrătorilor", precizează comunicatul UNTRR.

Totodată, UNTRR solicită preşedintelui Klaus Iohannis să mai includă pe agenda întâlnirii oficiale cu preşedintele Franţei problematica legii franceze care interzice şoferilor profesionişti români să îşi mai efectueze odihna săptămânală normală în cabina camioanelor.

"O astfel de lege naţională este contrară prevederilor Regulamentului european 561/2006 privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor profesionişti. Acest regulament european este neschimbat din 2006 până în prezent, iar în tot acest timp a fost interpretat de Comisia Europeana şi de toate statele membre în sensul acceptării efectuării perioadei de repaus săptămânal normale de 45 de ore în cabina autovehiculelor", conform documentului citat.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 14.000 membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.