UNTRR a primit asigurări din partea guvernanţilor că preţul carburanţilor nu va creşte după majorarea accizei, iar în caz contrar ar putea fi reluată schema de rambursare a supraaccizei Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Transportatorii rutieri susţin că au primit asigurări din partea guvernanţilor că preţul carburanţilor nu va creşte după majorarea accizei, iar în caz contrar ar putea fi reluată schema de rambursare a supraaccizei, a anunţat, marţi, Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Reprezentanţii Uniunii au avut marţi la sediul Guvernului o întâlnire cu prim-ministrul, Mihai Tudose, şi cu ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, pe tema majorarii accizei la carburanţi.
"UNTRR a solicitat Guvernului, prin intervenţiile anterioare, să nu recurgă la supraimpozitarea unor bunuri de stricta necesitate, precum carburanţii, măsura care ar conduce la falimentarea industriei de transport rutier, în condiţiile în care un sfert din firmele de transport rutier înregistrează pierderi, iar marjele din industrie sunt reduse, în jurul a 1%. Totuşi, în cazul operării majorării accizei la carburanţi, reorientarea a 15% din carburantul alimentat în România anual spre alte ţări nu va aduce niciun ban la bugetul de stat, iar o migrare mai mare de 15% va aduce în realitate pierderi la buget", se arată într-un comunicat al UNTRR remis AGERPRES.
În acest context, Uniunea Transportatorilor Rutieri a solicitat măsuri care să menţină atractivitatea comercială a alimentării cu carburant în România, prin îmbunătăţirea sistemului de rambursare a taxei pe valoare adăugată (TVA) atât transportatorilor rutieri români, cât şi străini, astfel încât ţara să devină un centru de alimentare de carburant în zona Balcanilor, precum Luxemburg în Europa de Vest. Astfel, România ar deveni mai competitivă, iar statul român ar urma sa colecteze mai mulţi bani, nefiind necesară astfel o majorare a accizei la carburanţi, consideră transportatorii.
"Prim-ministrul şi ministrul de Finanţe au dat asigurări că nu se vor înregistra creşteri de preţ la carburanţi începând cu 15 septembrie şi 1 octombrie, în condiţiile în care preţul petrolului va rămâne constant. Dacă se vor înregistra totuşi majorări de preţ după 15 septembrie şi 1 octombrie, prim-ministrul a dat asigurări că este deschis pentru a relua rambursarea supraaccizei către transportatorii rutieri", precizează UNTRR în comunicat.
Uniunea susţine că schema de rambursare a accizei suplimentare a funcţionat cu dificultate, iar transportatorii rutieri români care operează curse internaţionale au preferat să alimenteze în afara ţării, transportatorii străini în tranzit au renunţat complet la alimentări cu carburant în România, iar transportatorii care efectuează transporturi naţionale, şi au avut posibilitatea, au alimentat în ţările din jur. Transportatorii rutieri au dat exemplul Ungariei, unde costul carburantului fără TVA 27% şi acciza recuperabilă de 5,5 eurocenţi era mai mic decât preţul similar din România, marele avantaj fiind dat de recuperarea facilă atât a TVA, cât şi a accizei suplimentare.
Potrivit UNTRR, prevederile Directivei 96/2003 se aplică în alte 6 ţări membre ale Uniunii Europene, unde există practica returnării accizelor la motorina pentru utilizatorii profesionişti, fără încadrarea acestei proceduri ca ajutor de stat.
"Statul nu cheltuie nimic din buget, ci îi restituie utilizatorului o parte din suma deja plătită de utilizator statului (doar pentru autovehiculele eligibile menţionate la Art. 7 al Directivei), fără ca valoarea plătită de utilizator, considerând şi rambursarea, să coboare sub pragul minim al accizei la nivel european.
În 2017, în Ungaria, acciza ce putea fi recuperată era de 7 forinţi/litru (0,02 euro/litru sau 20 euro/1000 litri), Spania 48 euro/1000 litri, Slovenia 96,05 euro/1000 litri, Italia 214 euro/1000 litri, Belgia 177 euro/1000 litri, Franţa 114,2 euro/1000 litri pentru camioane şi 154,2 euro/1000 litri pentru autocare.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, fondată în 1990, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 14.000 membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfa şi persoane.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?