Un BREXIT fără acord, tot mai probabil. Instaurarea controalelor vamale, tot mai certă
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Uniunea Europeană ar prefera să existe un acord pentru Brexit, dar este pregătită pentru eventualitatea că nu se va ajunge la nicio înţelegere cu Regatul Unit, a declarat marţi comisarul european pentru piaţa unică, Thierry Breton, postului de radio BFM, preluat de Reuters.
Regatul Unit s-a retras din Uniunea Europeană în ianuarie. Au urmat negocieri dificile între Londra şi Bruxelles, privind relaţiile comerciale dintre ţara cu a şasea economie din lume, ca mărime, şi cel mai mare bloc comercial.
Joi şi vineri, liderii UE vor participa la un summit la Bruxelles pentru evaluarea progreselor. Premierul britanic Boris Johnson a declarat că ar dori să afle până în 15 octombrie dacă se poate ajunge la un acord.
Breton a susţinut că 'preferăm un acord, dar nu cu orice preţ, iar dacă nu va fi niciun acord, suntem pregătiţi. Vămile noastre sunt gata pentru lipsa unui acord şi este urgent să se pregătească pentru asta şi vămile britanice'.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?