UE: În România continuă să se moară cel mai mult pe șosele Recomandat

UE: În România continuă să se moară cel mai mult pe șosele

Aproximativ 19.900 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident rutier în cursul anului trecut în Uniunea Europeană, o creştere cu 6% faţă de 2020, arată datele publicate luni de Comisia Europeană.

În perioada 2019 - 2020, numărul deceselor rutiere s-a diminuat cu 17%, în urma nivelului de trafic mai scăzut, ca urmare a restricţiilor impuse în pandemie.

Media UE a fost în 2021 de 45 de decese la un milion de locuitori.

În 2021, cele mai sigure drumuri rămân în Suedia (20 de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori) şi Danemarca (22 de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori), în timp ce România (cu 92 de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori) şi Bulgaria (cu 81 de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori) au înregistrat cea mai ridicată rată a mortalităţii.

Datele preliminare pentru primele şapte luni din 2022 arată o creştere de peste 10% a numărului de decese cauzate de accidente rutiere în UE, faţă de perioada similară din 2021, dar tendinţa încă este sub nivelul de dinaintea pandemiei.

Comisia Europeană a anunţat în iulie că va fi aplicat noul regulament privind siguranţa generală a vehiculelor. Acesta introduce o serie de sisteme avansate obligatorii de asistenţă pentru conducătorul auto, cu scopul de a îmbunătăţi siguranţa rutieră, şi stabileşte cadrul juridic pentru omologarea vehiculelor automatizate şi complet autonome în UE.

Noile măsuri de siguranţă vor contribui la o mai bună protecţie a pasagerilor, a pietonilor şi a bicicliştilor din întreaga UE, salvând, potrivit estimărilor, peste 25.000 de vieţi şi evitând cel puţin 140.000 de vătămări grave până în 2038.


TRANSPORTATORI ÎN CONSTRUCȚII E06


HOLLEMAN AGABARITIC

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.