Trei polițiști, aflați în misiune, răniți după ce mașina lor s-a răsturnat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Trei persdoane, între care doi poliţişti, au fost rănite, marţi seară, într-un accident produs în apropierea municipiului Paşcani, după ce o autospecială a Poliţiei, aflată în misiune, s-a izbit violent de un autoturism care venea din sens opus. Toate cele trei victime au ajuns la spitale din Iaşi
Accidentul s-a petrecut pe DN 28 A Târgu Frumos – Paşcani, în zona localităţii Blăgeşti, o suburbie a municipiului Paşcani.
Cei doi poliţişti se aflau într-o autospecială şi plecaseră într-o misiune pentru căutarea unei fetiţe dispărute, în vârstă de trei ani.
Maşina în care se aflau agenţii de poliţie avea în funcţiune semnalele luminoase şi acustice. Poliţistul aflat la volan s-a angajat în efectuarea unei depăşiri, într-o zonă în care această manevră era interzisă. Autospeciala Poliţiei s-a izbit violent de un autoturism care venea din sens opus.
Potrvit reprezentaţilor Poliţiei judeţului Iaşi, trei persoane au fost rănite, între care şi cei doi poliţişti.
"Colega noastră, în vârstă de 26 de ani, a fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie, iar colegul nostru, în vârstă de 44 de ani, precum şi cea de-a treia persoană rănită, la Spitalul Sf. Spiridon, pentru a fi supuşi intervenţiilor chirurgicale necesare. S-au luat toate măsurile pentru a beneficia de toate îngrijirile necesare. De asemenea, în caz de nevoie, cei doi poliţişti vor fi transferaţi, cu un elicopter din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, la Bucureşti", se precizează într-un comunicat al Poliţiei.
De asemenea, a fost rănit şi câinele de serviciu care se afla în autospeciala Poliţiei. Patrupedul are un picior rupt şi a fost dus la un cabinet veterinar.
Poliţia Rutieră a demarat cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Potrivit poliţiştilor, minora dispărută a fost între timp găsită şi nu a fost victima vreunei agresiuni.