Trei hoți au ajuns la spital după ce au intrat cu mașina în camion

Trei hoți au ajuns la spital după ce au intrat cu mașina în camion

Trei hoți de cazane de cupru au ajuns la spital, după ce au intrat cu mașina într-un camion, pe Drumul Național 56 A, între localitățile Recea și Bucura.

Accidentul a avut loc când un tânăr de 22 de ani, aflat la volanul autoturismului, a efectuat o depășire neregulamentară, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule care circula din sens opus. Autoturismul a ricoșat apoi într-un alt autotren, potrivit Ziua de Vest.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Oraș Vânju Mare și Serviciului Rutier care, din cercetările efectuate, au stabilit că un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56 A, din direcția Bucura către localitatea Recea, ar fi efectuat manevra de depășire neregulamentară și ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule ce se deplasa pe sensul opus de mers. Din impact, autoturismul a ricoșat într-un alt autotren ce se deplasa pe același sens de mers. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a trei persoane care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Conducătorii auto implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Mehedinți.

La locul accidentului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției Oraș Vânju Mare și Serviciului Rutier, precum și echipaje de salvare, inclusiv o autospecială cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.


MAN PRE-IAA AUSTRIA


SCHMITZ PRE-IAA 2024

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.