ȘOC! Patronii trebuie să vă mărească salariile cu 16% pentru a câștiga la fel ca azi

  • Publicat în News

Calculele arată că salariul mediu brut trebuie crescut cu 16,6% pentru a păstra neschimbată valoarea salariului net.

Guvernul a adoptat miercuri OUG privind Codul Fiscal care va prevedea transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, măsură contestată de sindicate, precum şi scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%, decizie contestată de către primari, care au susţinut că astfel se vor reduce considerabil încasările la buget şi, prin urmare, banii pentru investiţii.

Simulările arată că se impune o creştere de 16,6% a valorii brute a salariului - dacă luăm ca referinţă salariul mediu brut pe economie de 3.131 lei – pentru a păstra suma în mână primită acum de un angajat.

 

Acesta a avetizat însă că, potrivit calculelor, angajaţii care beneficiază de scutirea de impozit pe venit în acest moment, cum sunt programatorii IT şi persoanele cu grad de handicap, vor suporta o micşorare a salariului net chiar dacă angajatorii le vor majora salariile brute după transferul contribuţiilor la nivelul costului total actual.

De exemplu, dacă facem calculul pentru un salariu mediu brut pe economie de 3.131 lei, observăm că, după ce vor intra în vigoare modificările anunţate prin proiect, scăderea va fi de 6,3%. În cazul în care angajatorul nu va agrea majorarea valorii brute pentru a absorbi efectul creşterii contribuţiilor, reducerea la salariul net pentru aceste categorii va fi de 22,1%.

Explicaţia este că scăderea de impozit de la 16% la 10% a fost gândită pentru a amortiza parţial transferul contribuţiilor, iar în cazul celor scutiţi, acest efect nu are de unde să apară.

Totodată, o altă consecinţă a transferului contribuţiilor va fi micşorarea cu circa 8,5% a sumei nominale virate către Pilonul II de pensii private. Reducerea are loc atât ca urmare a înglobării contribuţiilor în salariul brut, cât şi a diminuării procentului – dacă va fi luată decizia în acest sens – de la 5,1% la 3,75%.

Citeşte mai departe ...

Cât câștigă un inginer în România

  • Publicat în News

Un inginer debutant are un salariu brut care începe de la 2.600 de lei şi poate ajunge şi la 7.000-8.000 de lei, în timp ce un inginer care are o funcţie de coordonare poate ajunge la un salariu de peste 10.000 de lei, a spus Paul Pătraşcu, HR senior manager Eastern Europe FAE Fujikura Automotive, în cadrul emisiunii ZF Live.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.