Camionul Scania 420 R echipat cu grupul motopropulsor Super, introdus pe piață în anul 2021, a obținut o victorie hotărâtoare în evaluarea consumului de combustibil din cadrul prestigiosului test german comparativ pentru vehiculele destinate transportului pe distanțe lungi, cunoscut sub numele de European Truck Challenge.
Cisterna cu combustibil răsturnată marţi în afara părţii carosabile, în urma unui accident rutier produs la ieşire din municipiul Slobozia, a fost ridicată şi remorcată, iar în prezent circulaţia se desfăşoară alternativ pe un singur sens, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa.
Uniunea Europeană continuă să depindă în mare măsură de combustibilii fosili pentru aprovizionarea sa cu energie, ponderea acestora în energia brută disponibilă în blocul comunitar situându-se la 70% în 2021, nivel similar cu cel din 2020, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Acest procent a scăzut semnificativ în ultimele decenii, datorită creşterii ponderii energiei din surse regenerabile. Din 1990, primul an pentru care sunt disponibile datele, ponderea combustibililor fosili folosiţi în Uniunea Europeană a scăzut cu 13 puncte procentuale (pp).
În 2021, Malta (96%) a rămas statul membru UE cu cea mai ridicată pondere a combustibililor fosili în energia brută disponibilă, urmată de Ţările de Jos şi Cipru (ambele cu 89%), Irlanda şi Polonia (ambele cu 88%). Cele mai multe state membre UE au avut o pondere între 50% şi 85% (inclusiv România, 72,4%), doar Suedia (32%), Finlanda (38%) şi Franţa (48%) au avut sub 50%.
În 2021, faţă de 2020, în doar cinci state membre UE - Finlanda (minus 3 pp), Belgia (minus 3 pp), Lituania (minus 3 pp), Portugalia (minus 2 pp) şi Danemarca (minus 2 pp) a scăzut uşor ponderea combustibililor fosili în energia brută disponibilă, iar cel mai semnificativ avans a fost în Bulgaria (4 pp), Estonia (3 pp), Polonia şi Slovacia (ambele cu 2 pp) şi Spania (1 pp).
În ultimul deceniu, toate statele membre UE au înregistrat o scădere a ponderii combustibililor fosili în energia brută disponibilă. Cel mai semnificativ declin a fost în Danemarca (de la 81% la 57%; minus 25 pp), urmată de Estonia (de la 91% în 2010 la 69% în 2021; minus 22 pp) şi Finlanda (de la 57% la 38%; minus 19 pp).
Pe de altă parte, cele mai reduse scăderi au fost în Germania (de la 81% la 79%; minus 2 pp), România (de la 75% la 72%; minus 3 pp), Malta (de la 100% la 96%; uşor peste minus 3 pp), Ungaria (de la 73% la 69%; minus 4 pp) şi Franţa (de la 52% la 48%; minus 4 pp).