Spania. Români, arestați pentru o rețea de "produs" permise de conducere Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Mai mulţi români au fost reţinuţi în Spania, într-un dosar în care sunt acuzaţi că au ajutat sute de persoane să obţină, în mod ilegal, permise de conducere emise de autorităţile spaniole.
Suspecţii au ajutat circa 475 de conaţionali, dar şi câteva zeci de persoane din Republica Moldova.
Conform 20 minutos, suspecţii ajutau persoanele respective să-şi schimbe, în mod ilegal, permisele de conducere emise de autorităţile din România şi Republica Moldova cu permise de conducere emise de autorităţile spaniole.
Erau ajutate inclusiv persoane care, în fapt, locuiau în alte ţări din Uniunea Europeană.
Se plătea aproximativ 2.500 de euro pentru un permis de conducere nou, emis de autorităţile spaniole.
Anchetatorii susţin că membrii grupării, care avea cartierul general în Alicante, ar fi acţionat pe o perioadă de cel puţin trei ani şi ar fi obţinut, astfel, peste un milion de euro.
S-au efectuat 13 reţineri în acest caz, printre care şi un agent imobiliar spaniol care făcea contracte de închiriere false astfel încât cei care plăteau pentru permisele de conducere să le arate autorităţilor spaniole că locuiesc în statul respectiv.
Agentul imobiliar încasa câte 200 de euro pe fiecare contract de închiriere, iar situaţia ajunsese de aşa natură încât zeci de persoane să aibă contract de închiriere pe aceeaşi casă.
Articole înrudite
- Șofer român, blocat în Spania după ce camionul i-a fost distrus de ploi
- O femeie a fost salvată după 11 ore de un șofer de camion de furia apelor
- VIDEO Șoferul de camion mort în Spania rămăsese fără soție în urmă cu 2 ani
- VIDEO Un român a stat blocat timp de trei zile în camionul după inundațiile din Spania
- VIDEO Un șofer de camion, erou în Spania. Ce a făcut în timpul inundațiilor?