Șofer român arestat în Franța: transporta canabis în sicrie Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Agenții vamali francezi au confiscat 65 de kilograme de cannabis ascunși în sicrie transportate cu un dric. Șoferul, un român în vârstă de 30 de ani, le-a spus vameșilor că transportă patru persoane decedate din Spania în România.
Vameșii din Besancon (Doubs) au făcut descoperire incredibilă în zona de odihnă a Marchaux, pe autostrada A36, miercuri, atunci când au verificat o dubă care le-a atras atenția, în parcare. Atunci când i-a văzut că vine spre ei, șoferul, un român, a devenit nervos.
Vehiculul a fost controlat miercuri într-un refugiu din apropierea orașului Besançon, potrivit procuratorii locale, care a confirmat informațiile apărute în ziarul L'Est Républicain.
Cele patru sicrie transportate în dric nu conțineau trupurile neînsuflețite ale unor persoane care și-au pierdut viața dar nici nu au fost goale, conținând în schimb săculeți plini cu canabis, a declarat procurorul adjunct Christine de Curraize pentru AFP.
În timpul verificărilor, șoferul a declarat că transportă cadavre din Spania în România, însă agenții vamali au observat că sicriele nu erau sigilate, cerință obligatorie când persoane decedate sunt transportate peste graniță, decizând apoi să le verifice conținutul.
Inscripțiile "ADRI Funeraria" de pe mașina neagră și faptul că aceasta nu avea sistem de refrigerare i-a făcut pe vameși să devină mai atenți și să dorească să verifice interiorul. Înăuntru, sicriele păreau destul de normale, cu mânere identice, dar nesigilate și cu un sistem de închidere neobișnuit. Funcționarii vamali nu au mai ezitat și i-au cerut șoferului să le deschidă.
Șoferul, un român de 30 de ani, a fost reținut și plasat în arestul poliției. Condamnat deja pentru furtul unor bijuterii în Spania, bărbatul urmează să apară vineri în fața unei instanțe din Besançon.
La audieri, scrie Le Parisien, românul le-a spus polițiștilor că i s-a spus că duce în România cadavre, astfel că polițiștii trebuie să determine rolul exact al acestuia în organizația criminală din spatele acestui transport și să încerce să-i identifice pe complici.
Valoarea de piață a drogului confiscat este estimată la 700.000 de euro.
Conform investigației preliminare, transportul de canabis intrase în Franța din Spania urmând să fie livrat în Germania.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?