ȘOC. Trenurile vor merge atât de încet, încât mai bine mergi pe jos

ȘOC. Trenurile vor merge atât de încet, încât mai bine mergi pe jos

Viteza de circulaţie a trenurilor ar putea fi redusă pe unele tronsoane cu 20-30 kilometri/oră faţă de viteza normală, din cauza temperaturilor ridicate prognozate, informează CFR SA.

"Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că începând de astăzi, 28 iunie 2017, şi până la sfârşitul săptămânii, când sunt prognozate temperaturi care vor depăşi 37 de grade în aer în majoritatea regiunilor, conform informărilor transmise de ANM, se vor lua măsurile speciale pentru desfăşurarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă. În această perioadă, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenţionare de Cod galben şi Cod portocaliu, prin verificarea directă ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină va depăşi 50 de grade C, pe trosnoanele unde situaţia o impune, se va reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă", se arată în comunicatul CFR.

De asemenea, CFR menţionează că aceste măsuri sunt aplicate de toate companiile de infrastructură şi respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situaţii speciale.

CFR a precizat că va aviza operatorii de transport feroviar în momentul în care se va impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce tronsoane.

"CFR SA va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce tronsoane se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători sa informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condiţiile de trafic", se menţionează în comunicat.

De asemenea, CFR SA recomanda publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informatii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor în staţiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziţionat sau doreşte să achiziţioneze bilet.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.