ȘOC! Primul transportator blindat românesc
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Romanian Military Vehicle Systems (RMVS) va finaliza în anul 2020 producţia primului transportor blindat 8x8 AGILIS din cele 400 vehicule de acest tip cu care va fi dotată armata.
Compania mixtă româno-germană Romanian Military Vehicle Systems (RMVS) a primit aprobarea de la Consiliul Concurenţei la finalul anului trecut şi a fost înscrisă în Registrul Comerţului. În noua companie, cu sediul la Moreni (judeţul Dâmboviţa), un pachet de 50% din acţiuni este deţinut de Compania Naţională Romarm S.A. - Filiala Societatea Uzina Automecanica Moreni S.A. (UAM) iar restul de compania germană Rheinmetall.
"Este prima companie mixtă din industria românească a apărării în care statul român are 50% din acţiuni. Fiecare euro investit în fabrica de la Moreni se multiplică pe verticala şi pe orizontala de business. Sunt bani care rămân în economia românească, la fel drepturile intelectuale ale produsului fiind un produs dezvoltat în România", a declarat Karl-Ulrich Zulauf, director general al RMVS, citat în comunicat.
Primul produs construit la Moreni în parteneriat cu Rheinmetall este transportorul blindat pentru trupe (TBT) "8x8 AGILIS", bazat pe o soluţie de cercetare româno-germană. Proiectul AGILIS va presupune construirea a circa 400 de transportoare blindate amfibii pentru Ministerul Apărării Naţionale, primul urmând să iasă pe poarta uzinei în 2020.
"Noul transportor se bazează pe o soluţie de cercetare românească şi tehnologie modernă germană, care combină avantajele conferite de cei doi acţionari: calitatea germană şi costurile de producţie reduse din facilitatea de la Moreni", a mai spus Zulauf.
Dezvoltarea integrală şi producţia de serie a produsului românesc nou AGILIS 8x8 TBT, în şase variante, va corespunde normelor formulate de Ministerului Apărării Naţionale.
În acest scop, începând cu acest an se derulează dezvoltarea şi amenajarea capacităţilor de producţie în uzina de la Moreni. Un prim pas va fi formarea specialiştilor români în locaţiile de producţie ale Rheinmetall din Germania, care împreună cu experţii germani vor elabora procesul de dezvoltarea şi producţia de serie.
În cadrul acestor centre se proiectează, dezvoltă şi produc blindatele FUCHS, BOXER sau PUMA. TBT '8x8 AGILIS' va fi un vehicul blindat amfibiu, modern, competitiv pe piaţa mondială de profil, mai spun reprezentanţii companiei.
Întreaga investiţie a Rheinmetall prin compania mixtă RMVS va crea peste 600 locuri de muncă directe şi indirecte la Moreni. Circa 87% din componente vor fi produse şi furnizate din România, doar motorul şi driveline-ul provin din afara ţării. Carcasa vehicului, pentru toată seria de variante, va fi confecţionată la Moreni.
"Prin această abordare, este menţinută şi dezvoltată competenţa industriei de apărare la Moreni prin transferul de tehnologie în domeniul dezvoltării, lărgirii producţiei şi mentenanţei prin crearea de locuri de muncă sustenabile şi retehnologizarea industriei naţionale de apărare", a adăugat reprezentantul RMVS.
TBT AGILIS este un transportor modern, corespunzător exigenţelor formulate de armata română, care corespunde deopotrivă cerinţelor armatelor celor două ţării (Germania şi România) prin specificaţiile livrate - amfibiu, cu nivel de protecţie ridicat, cu turelă de calibru mediu 30 etc. Prin dezvoltare, producţie şi mentenanţă în compania românească RMVS la Moreni, România îşi va putea îndeplini angajamentele asumate pe plan internaţional în cadrul NATO şi UE pe timp de pace, dar şi în situaţii de criză şi la război, asigurându-se securitatea aprovizionării cu privire la aceste activităţi, se mai arată în comunicat.
Sursa citată mai precizează că, în trecut, la Moreni au mai fost produse transportoare blindate, care se află în prezent în dotarea armatei române.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?