Şapte bărbaţi reţinuţi după ce au furat dintr-un TIR în mers

Şapte bărbaţi reţinuţi după ce au furat dintr-un TIR în mers

Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 45 de ani au fost reţinuţi după ce, în noaptea de luni spre marţi, au fost prinşi de poliţiştii din Ilfov şi Buzău la scurt timp după ce au furat dintr-un TIR aflat în mers laptopuri, telefoane şi alte gadgeturi, în valoare de circa 50.000 de euro. Gruparea era în atenţia poliţiştilor din luna august.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Ilfov, Ciprian Romanescu, şapte bărbaţi ar fi urmărit un TIR care se deplasa de la Bucureşti spre Chişinău, iar la Focşani şi Râmnicu Sărat ar fi pătruns în autotren, de unde ar fi furat telefoane mobile, laptopuri şi alte obiecte electrocasnice, estimate la valoarea de 50.000 de euro.

Cei şapte bărbaţi au fost prinşi la scurt timp după comiterea faptei, pe centura municipiului Buzău, de către poliţiştii de la Investigaţii Criminale Ilfov, sprijiniţi de poliţiştii din Buzău.

 

Ultima lovitură a celor şapte bărbaţi a fost filmată. În imagini se vede cum unul dintre ei a urcat, prin trapă, pe maşina aflată în mers. De acolo, s-a prins de camionul încărcat cu electronice şi electrocasnice. Ca măsură de siguranţă, un alt autoturism al hoţilor mergea, cu viteză constantă, în faţa TIR-ului.

În maşinile hoţilor, două autoturisme şi o dubă, poliţiştii au găsit mai multe cutii cu laptopuri, telefoane mobile şi electrocasnice. Alături de acestea ar fi fost confiscată şi o sabie.

După ce au fost prinşi pe şoseaua de centură a Buzăului, suspecţii au fost aduşi la sediul Poliţiei Ilfov, pentru audieri.

”Persoanele respective sunt bănuite de furt calificat. Cei şapte au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în acest moment sunt propuşi magistraţilor cu măsuri legale", a declarat Romanescu.

Gruparea formată din cei şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani, care avea acest mod de operare, se afla în atenţia poliţiştilor ilfoveni din luna august 2018.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.