Rompetrol Rafinare, profit triplu Recomandat

Rompetrol Rafinare, profit triplu

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG Internaţional, a înregistrat un profit net consolidat în valoare de 56,1 milioane de dolari în primele 9 luni ale anului 2017, aproape triplu comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016 (20,8 milioane de dolari), se arată într-un comunicat al companiei.

Rezultatul operaţional consolidat (EBITDA) a consemnat, de asemenea, o creştere cu 26% în primele 9 luni ale anului 2017 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, ridicându-se la peste 152 milioane de dolari. Cifră de afaceri brută a atins valoarea de 2,8 miliarde dolari la finele lunii septembrie, fiind mai mare cu 12% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Rompetrol Rafinare operează două rafinării cu tradiţie pentru industria românească, modernizate şi aduse la cele mai înalte standarde de performanţă. Recordurile operaţionale constante şi rezultatele financiare pozitive, precum si impactul semnificativ pe care cele două rafinării îl au în economie au fost realizate în urma investiţiilor susţinute de KMG Internaţional şi unicul său acţionar, compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan, KazMunayGas. Investiţiile pentru creşterea capacităţii de prelucrare a rafinăriei Petromidia, a gradului de flexibilitate a acesteia şi modernizarea instalaţiilor industriale s-au ridicat la peste 1,4 miliarde USD începând din anul 2007, momentul preluării", a declarat directorul general al Rompetrol Rafinare, Yedil Utekov.

Rezultatele pozitive înregistrate în primele nouă luni din acest an au fost susţinute atât de creşterea cantităţilor de materii prime procesate de cele două rafinării operate de companie, Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, în condiţiile continuării programelor de optimizare şi eficientizare a proceselor operaţionale, cât şi de evoluţia marjelor de rafinare.

În primele 9 luni ale anului 2017, marja brută de rafinare a crescut cu 26% faţă de cea din aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Deşi rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti au parcurs o oprire planificată în luna mai, unităţile de producţie au înregistrat o cantitate de peste 4,2 milioane tone de materie primă procesată în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În perioada iunie - septembrie, rafinăria Petromidia a prelucrat în medie circa 15.150 tone/zi de ţiţei. Din datele preliminare pentru luna octombrie 2017, rafinăria Petromidia a procesat o cantitate zilnică de circa 18.000 tone de materie primă în această lună, cel mai înalt nivel atins de aceasta în istoria sa de 41 de ani", se arată în comunicat.

Totodată, rafinăria Vega Ploieşti şi divizia de petrochimie au atins în octombrie un volum total de materii prime procesate de 60.000 de tone, fiind recorduri istorice pentru cele două unităţi de producţie. Pe fondul creşterii producţiei rafinăriei Petromidia, vânzările diviziei de rafinare au crescut cu 13% pe piaţa internă.

Potrivit sursei citate, în primele 9 luni ale anului 2016, prin diviziile de rafinare şi petrochimie, exporturile companiei s-au ridicat la 855 milioane de dolari, în creştere cu 15% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016, Rompetrol Rafinare fiind cel mai mare exportator de produse petroliere al României. Compania exportă în principal către partenerii din regiunea Mării Negre.

Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 878 de milioane de dolari în primele 9 luni din 2017. Grupul KMG Internaţional a plătit, din 2007 şi până în prezent, peste 13 miliarde de dolari la bugetul de stat al României.

Acţionarul majoritar al companiei Rompetrol Rafinare este grupul KMG International, statul român având 44,69% din acţiuni. Deţinerile acţiunilor Rompetrol Rafinare se reflectă automat asupra companiilor pe care societatea le controlează, direct şi indirect. Rompetrol Rafinare operează rafinăria Petromidia, rafinăria Vega, şi divizia de petrochimie, Rompetrol Downstream operează reţeaua de benzinării a Grupului şi Rom Oil reţeaua de depozite.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.