Preț record pentru cel mai dificil tronson de pe Autostrada Unirii Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, vineri, spre validare către Agenția Națională pentru Achiziții Publice, documentația pentru proiectarea și execuția lotului 2 B Grințieș-Pipirig (31,5 km), cel mai dificil lot al Autostrăzii ,,Unirii” – A8.
Aproape 7 miliarde de lei, circa 44 de milioane de euro pe kilometru, va costa realizarea celui mai dificil lot montan al Autostrăzii „Unirii” A8 ce leagă Transilvania de Moldova.
Lungimea pasajelor și a tunelurilor de pe acest lot este de aproximativ 20 kilometri reprezentând aproape 70% din lungimea întregului lot, potrivit companiei.
Mai exact, vor fi construite:
16 tuneluri (cel mai lung, de 940 de metri)
60 de poduri și viaducte, două poduri având peste 1000 de metri lungime (cel mai lung fiind podul peste râul Bistrița și DN 15 -1275 metri)
Lotul 2 B care se desfășoară în județul Neamț include un nod rutier lângă Tulgheș (UAT Grințieș), conexiune cu lotul 2 A și o descărcare provizorie la Est, conexiune cu lotul 2 C (Pipirig-Vânători Neamț/Leghin) pentru a asigura funcționalitatea independentă.
„În criteriile de evaluare, am prevăzut acordarea unui punctaj pentru utilizarea BIM (Building Information Modelling) și am stabilit criterii pentru a încuraja incluziunea socială, respectiv angajarea persoanelor din județele Neamț, Harghita, Mureș, Iași, Bacău și Suceava”, a precizat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
Multe consolidări ale versanților
Durata de realizare este de 54 de luni, din care 14 luni etapa de proiectare și 40 de luni pentru execuție. Termenul limită pentru depunerea ofertelor în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) va fi stabilit după validarea ANAP.
Valoarea estimată pentru acest contract este de aproape 7 miliarde de lei, potrivit surselor HotNews.ro. Asta înseamnă circa 1,4 miliarde de euro, adică 44 de milioane de euro pe kilometru de autostradă montană.
Dincolo de tuneluri, viaducte și pasaje, tronsonul va avea nevoie de foarte multe lucrări de consolidare a versanților întrucât drumul de mare viteză va tăia efectiv munții în mai multe zone.
Lansarea la licitație a acestui lot vine după ce în ultimele săptămâni CNIR a mai scos în procedură de achiziție publică proiectarea și execuția celorlalte loturi – Joseni – Ditrău (14,4 km), Sărățeni – Pipirig (32 km) și Ditrău – Grințieș (37,9 km).
Secțiunea de munte Sărățeni-Pipirig de pe Autostrada Unirii A 8 are o lungime de 116 kilometri și include patru loturi :
Lotul 1 C Sărățeni-Joseni (32,4 km.)
Lotul 1 D Joseni-Ditrău (14,4 km.)
Lotul 2 A Ditrău-Grințieș (37,9 km.)
Lotul 2 B Grințieș-Pipirig (31,5 km.)
O autostradă cu zeci de tuneluri
Pe traseul celor patru loturi din județele Mureș, Harghita și Neamț sunt prevăzute 38 de tuneluri și 183 de poduri, pasaje și viaducte. Termenele de realizare sunt de 54 luni (14 luni proiectare și 40 luni execuție) pentru loturile 1 C, 2 A și 2 B, iar pentru Lotul 1 D de 34 de luni (10 luni proiectare și 24 execuție).
Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport (2021-2027), transmite CNIR.
Autostrada A8 – În ce stadiu sunt celelalte tronsoane
Pe Autostrada A8 Tg Mureș – Tg Neamț două loturi, cele de capăt, sunt deja contractate și se află în etapa de proiectare, iar un alt lot de lângă Tg Neamț spre zona montană este în prezent scos la licitație.
Mai exact tronsonul Tg Mureș – Miercurea Nirajului (24,4 km), CNAIR a semnat contractul în luna februarie cu antreprenorul turc NUROL INSAAT VE TICARET A.S.
Pentru tronsonul Tg Neamț (Leghin) – Moțca (DN2), în lungime de aproape 30 de km, contractul cu UMB s-a semnat la finalul lunii septembrie 2023.
Pentru lotul de 19,3 km de la Leghin la Pipirig, licitația a fost lansată în mai 2024 și, deocamdată, nu a fost finalizată. Pe acest tronson vor fi realizate 7 tuneluri.
Pentru tronsonul A8 de la Tg Neamț la Iași, recent a fost avizat Studiul de Fezabilitate. Autostrada va avea 93 de kilometri și un cost estimat la peste 5 miliarde de euro. De-a lungul traseului vor fi realizate nu mai puțin de 14 tuneluri.
Hotnews.ro
Articole înrudite
- VIDEO Șoferul de camion mort în Spania rămăsese fără soție în urmă cu 2 ani
- Un camion cu lemne a ars până la ultima coajă
- VIDEO Un român a stat blocat timp de trei zile în camionul după inundațiile din Spania
- Japonia face o autostradă pe care vor merge camioane fără șofer!
- A furat 5 vaci, dar a ajuns cu autoutilitara în șanț!