PREMIERĂ. Daimler va produce mașini în Rusia
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Daimler AG a început marţi construcţia unei noi fabrici Mercedes-Benz în apropiere de Moscova, prima investiţie majoră a unui producător auto străin în Rusia de la impunerea sancţiunilor occidentale, în urmă cu trei ani, transmite Reuters.
În februarie, grupul german a anunţat că va investi peste 250 de milioane de euro în noua fabrică, care ar urma să fie finalizată în 2019, în timp ce alţi investitori internaţionali s-au retras, pe fondul declinului economiei ruse, afectată de sancţiuni şi de scăderea preţului ţiţeiului.
Dar economia Rusiei arată acum semne de redresare. Conform datelor publicate recent de Association of European Businesses (AEB), livrările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare pe piaţa rusă au urcat în mai cu 15%, la 124.990 unităţi, comparativ cu perioada similară din 2016. Este a treia lună consecutivă de creştere a vânzărilor, un semn care arată că piaţa auto rusă îşi revine din cei patru ani de declin.
Vorbind la începerea lucrărilor de construcţie ale fabricii din Esipovo, la 60 km de Moscova, Markus Schaefer, membru al Board-ului Mercedes-Benz Cars, a afirmat că Daimler a luat decizia după o "conversaţie extrem de mulţumitoare" cu Executivul rus.
Guvernatorul regiunii Moscova, Andrey Vorobyov, a explicat că preşedintele Vladimir Putin a semnat personal acordul, permiţând Guvernului regional să ofere diverse beneficii, care nu au mai fost acordate până acum investitorilor străini.
"În ultimă instanţă, vrem să produce maşini acolo unde sunt clienţii noştri. Suntem încrezători în potenţialul pe termen lung al Rusiei", a subliniat Schaefer.
Deşi vânzările Mercedes în Rusia au scăzut în ultimii ani, Schaefer se aşteaptă la o creştere a livrărilor în 2017 şi la un trend crescător în următorii ani. În mai, livrările Mercedes pe piaţa rusă au urcat cu 8%.
Va fi prima uzină Daimler pentru producţia de autovehicule de pasageri din Rusia, vor fi peste 1.000 de angajaţi şi vor fi produse anual peste 20.000 de maşini şi SUV-uri Mercedes-Benz.
Rusia este văzută drept o piaţă cu un potenţial semnificativ de către marii constructori auto mondiali. Cu toate acestea, noi proiecte de investiţii au fost suspendate începând din 2014, când conflictul din Ucraina şi sancţiunile internaţionale impuse Moscovei au dus la contracţia economiei ruseşti. Sancţiunile internaţionale nu au interzis investiţiile în sectorul auto dar au afectat încrederea investitorilor şi în plus au complicat tranzacţiile financiare pentru că trebuiau evitate băncile supuse sancţiunilor internaţionale.
În ultimii ani, General Motors a decis să se retragă complet de pe piaţa din Rusia iar alţi producători auto au înregistrat o scădere semnificativă a vânzărilor. În pofida încetinirii economiei, Rusia rămâne una din cele mai puternice pieţe din Europa pentru Mercedes. În 2016 Mercedes a fost cea mai bine vândută marcă premium din Rusia, pentru al patrulea an la rând, cu 36.888 vehicule vândute, în scădere cu 11% comparativ cu 2015.
Daimler produce deja camioane în centrul Rusiei în parteneriat cu producătorul local Kamaz, însă până acum nu avea o uzină pentru producţia de vehicule de pasageri în Rusia.
Mercedes-Benz a fost anul trecut cel mai mare producător de automobile de lux, depăşind BMW şi Audi.
În România, Daimler are două unităţi de producţie, în Cugir şi Sebeş.