Polițele RCA Euroins ar putea fi prelungite
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Polițele RCA emise de compania falimentară de asigurări Euroins ar putea fi prelungite până cu încă trei luni, de la data de 8 septembrie, când le expiră valabilitatea.
Măsura este propusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și urmează să fie transpusă într-un proiect de act normativ. Dacă prelungirea va fi aprobată, șoferii vor putea să circule cu RCA-urile Euroins până pe 8 decembrie 2023.
Valabilitatea polițelor RCA, emise de Euroins, ar putea fi prelungită cu încă 90 de zile, față de termenul la care urmau să iasă de pe piață. Conform reglementărilor inițiale, polițele Euroins sunt valabile până la data de 8 septembrie. Acest termen ar putea fi prelungit, însă, cu încă trei luni, până la 8 decembrie.
Polițele RCA care au fost emise de Euroins ar putea fi valabile încă 3 luni de zile peste termenul final din septembrie. ASF a cerut Guvernului extinderea termenului de denunțare stabilit pentru 8 septembrie 2023, după cum informează Euronews.
Valentin Ionescu, director general Sector Asigurări – Reasigurări din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, a explicat de ce se propune o astfel de măsură. El a precizat că instituția a propus prelungirea valabilității polițelor, inițiind un proiect de ordonanță de urgență în acest sens. Dacă actul normativ va fi adoptat de Guvern, atunci denunțarea polițelor emise de Euroins se va face undeva la începutul lunii decembrie.
Directorul Asigurări – Reasigurări din ASF a mai spus că propunerea a fost făcută deoarece numărul polițelor denunțate a fost destul de mic. Astfel foarte multe dintre acestea rămâneau în vigoare la începutul lunii septembrie, momentul în care urmau să iasă din valabilitate.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?