Petrom, investiție de zeci de milioane euro

Petrom, investiție de zeci de milioane euro

OMV Petrom demarează o nouă campanie de foraj în Marea Neagră, în apele de mică adâncime din cadrul blocului Istria, iar valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 70 de milioane de euro.

Conform sursei citate, în cadrul acestei campanii vor fi forate patru sonde noi, dintre are trei sonde în zăcăminte existente şi o sondă de explorare.

"Campania de foraj include săparea a două sonde până la sfârşitul acestui an şi a altor două sonde până la mijlocul anului 2018, cu investiţii estimate la aproximativ 70 milioane de euro. Sondele sunt planificate a fi forate la adâncimi de până la 2.000 metri sub nivelul mării", notează compania.

Potrivit OMV Petrom, explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie pe mare a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operaţiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (blocul Istria) şi operaţiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).

Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 30.000 bep/zi, reprezentând circa 18% din producţia grupului în România. Producţia anuală de ţiţei şi gaze provenită din Marea Neagră este echivalentă cu cea necesară pentru a încălzi un milion de gospodării timp de un an sau pentru a face plinul la 4,4 milioane de autoturisme.

Producţia provine din cinci zăcăminte aflate în exploatare: Lebăda Est (descoperit în 1979), Lebăda Vest (descoperit în 1984), Sinoe (descoperit în 1988), Pescăru. (descoperit în 1999) şi Delta (descoperit în 2007).

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 785 benzinării, la sfârşitul lunii iunie 2017, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 12,57%, iar 15,79% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Din anul 2007, OMV Petrom a alocat aproximativ 49 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.