Patronatele din Transporturi cer returnarea unei părți din supraacciză

Patronatele din Transporturi cer returnarea unei părți din supraacciză

Patronatele din transporturi solicită Guvernului să găsească o soluţie pentru transportul comercial, respectiv returnarea unui coeficient din supraacciză, la începutul lunii octombrie urmând să aibă o nouă întâlnire cu reprezentanţii Executivului pe acest subiect, potrivit unui comunicat al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

"Pornim de la declaraţia prim ministrului, Mihai Tudose, care a spus că, în cazul în care preţul carburantului va creşte la pompă după intrarea în vigoare a
Ordonanţei, domnia sa se va gândi dacă ne va returna o parte din acciză. Întrucât, până la data de 15 septembrie, la preţul carburantului s-au adăugat câţiva bani, iar
după 15 septembrie, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei, preţul carburantului s-a mai mărit cu încă 10-12 bani, COTAR şi celelalte patronate din Transporturi cer
Guvernului României să găsească o soluţie pentru transportul comercial, de returnare a unui coeficient din supraaciză", se arată în document.

Potrivit acestuia, cei care au lucrat la promovarea acestei ordonanţe nu au luat în calcul oscilaţiile preţului de carburant, la achiziţie.

"Nu s-a luat în calcul nici faptul că promisiunile făcute de benzinari Guvernului nu vor fi respectate. Aşa cum era previzibil, benzinarii au mărit preţul la pompă.
COTAR a participat pe 16 septembrie la o întâlnire cu secretarul general al Guvernului, pentru a discuta problema supraaccizei la motorină. Au mai luat parte şi
alte patronate din transport, precum şi reprezentanţi ai ANAF şi ai Guvernului. După a doua treaptă de mărire, respectiv 1 octombrie, vom avea o nouă întâlnire cu reprezentanţii Guvernului, pe acest subiect. Sperăm într-o rezolvare corectă şi firească pentru transportul comercial, astfel încât acest sector să nu fie afectat şi, pe cale de consecinţă, să nu scadă procentul de 5% din PIB pe care îl asigură, în prezent, transportatorii", menţionează sursa citată.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.