PACHETUL MOBILITATE 1 - ULTIMELE EVOLUȚII ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN Recomandat

PACHETUL MOBILITATE 1 - ULTIMELE EVOLUȚII ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN

La ședința coordonatorilor TRAN din 21 ianuarie 2019, aceștia nu au putut lua o decizie referitoare la următoarele etape privind cele trei dosare cheie ale Pachetului de mobilitate 1 (timpii de conducere și de odihnă, detașarea, accesul la piață/cabotajul).

Se așteaptă ca problema să fie abordată încă odată la următoarea reuniune a coordonatorilor TRAN, posibil pe 29 ianuarie 2019.
Această situație reprezintă încă o întârziere a procesului, ceea ce face extrem de dificil un trialog de amploare și semnificativ, chiar și în cazul unei decizii pozitive în cazul votului în plenul Parlamentului European cu privire la aceste trei dosare.
Iată care sunt opțiunile potențiale, care sunt în prezent analizate în cadrul Parlamentului European, așa cum apar după votul din 10 ianuarie al Comisiei TRAN:
a) să se solicite Conferinței Președinților să reintroducă cele trei dosare pe ordinea de zi a sesiunii plenare;
b) să se solicite Conferinței Președinților să introducă pe ordinea de zi a sesiunii plenare pentru a se supune la vot numai dosarul privind accesul la piața de transport rutier de marfă/cabotaj, întrucât acesta a fost singurul dosar care a obținut un vot pozitiv în cadrul reuniunii TRAN din 10 ianuarie 2019;
c) să se lase cele trei dosare pentru următorul Parlament European (și viitorul Comitet TRAN, care va fi constituit după alegerile europene).
În cazul în care se aleg a) și/sau b), se preconizează aplicarea următoarei proceduri, având în vedere faptul că numai Conferința Președinților are cuvântul final (deoarece cele trei dosare sunt considerate "blocate" în plen):
- TRAN nu poate solicita decât Conferinței Președinților înscrierea dosarelor pe ordinea de zi a ședințelor plenare. Cu toate acestea, Conferința Președinților are ultimul cuvânt dacă vor fi supuse la vot și dezbatere sau numai la vot;
- De asemenea, este de competența Conferinței Președinților să decidă date specifice și să stabilească termene pentru amendamente.
Totodată, este important să menționăm că un grup politic poate, de asemenea, solicita înscrierea dosarelor pe ordinea de zi a ședinței plenare, și știm cu certitudine că este cel puțin un grup politic care intenționează să facă acest lucru.
În ceea ce privește amendamentele în plen:
- TRAN poate depune amendamente numai la dosarul care a fost votat pozitiv pe 10 ianuarie 2019 (acces pe piață/cabotaj),
- Comisia EMPL ar putea să prezinte amendamente în ședința plenară cu privire la celelalte două dosare (timpii de conducere și de odihnă și detașarea), deoarece acestea sunt cele două dosare cu care este asociată EMPL,
- un grup politic sau un grup de 38 de deputați europeni ar putea depune amendamente în ședință plenară.
Este important să reamintim că, având în vedere că cele trei dosare au fost respinse în plen, în iulie anul trecut, toate amendamentele care au fost luate în considerare înainte de această dată sunt considerate "respinse", însă un grup politic sau un grup de 38 de deputați europeni poate să re-depună unele sau o parte din ele.
Să reamintim, de asemenea, că, în cazul unui vot pozitiv în cadrul ședinței plenare a Parlamentului European privind cele trei dosare ale pachetului de mobilitate 1, această decizie va deveni baza activității următorului Parlament European, după alegerile europene din această vară.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.