Motivarea judecătorilor în dosarul celui mai grav accident din istoria Autostrăzii Soarelui: închisoare cu suspendare Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Instanţa are convingerea că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Judecătoria Lehliu-Gară l-a condamnat la doi ani și cinci luni de închisoare cu suspendare pe cetățeanul considerat vinovat de producerea celui mai grav accident din istoria Autostrăzii Soarelui, București - Constanța.
Accidentul a avut loc pe data de 05 noiembrie 2016, iar potrivit anchetatorilor în eveniment au fost implicate 30 de automobile, două microbuze și un camion. În acest teribil accident au fost implicate 60 de persoane, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul.
Din păcate, patru persoane au decedat.
În motivarea deciziei de condamnare, magistrații de la Judecătoria Lehliu-Gară au retinut, printre altele, că „la stabilirea duratei pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 NCP, respectiv gravitatea infracţiunilor şi periculozitatea inculpatului, având în vedere următoarele criterii: natura infracţiunilor – fapte săvârşite din culpă, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor – pe timp de zi, în condiții de ceață densă, pe un carosabilul parţial umed, producându-se mai multe coliziuni - gen „carambol”, fiind identificate 32 autoturisme avariate (4 victime decedate, alte 50 de persoane suferind leziuni), caracteristica accidentului - în cvasitotalitate, autovehiculele au lovit frontal pe cele aflate în faţa lor, fiind lovite concomitent sau succesiv, de mai multe ori, de autovehiculele care circulau în spatele lor, ceea ce a determinat formarea unei mase compacte şi schimbarea traiectoriei lor după fiecare lovitură, neadaptând viteza la condiţiile de drum, nepăstrând o distanţă suficientă faţă de vehiculul care circula în faţa sa, producând un accident de circulaţie soldat cu uciderea a două persoane şi vătămarea corporală a altor trei persoane, pericolul social pe care îl reprezintă astfel de fapte, aducându-se atingere vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei, persoana inculpatului (...)“, potrivit Portalului Naţional al Jurisprudenţei.
În considerarea tuturor acestor aspecte, instanţa a apreciat că în cauză este oportună și pe deplin justificată reţinerea, în beneficiul inculpatului, a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. b) NCP, privind împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime, potrivit art. 76 alin. 1 NCP.
Având în vedere criteriile de individualizare menţionate mai sus, instanţa a apreciat că scopul pedepsei şi reeducarea inculpatului se pot realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 2 ani şi 2 luni pentru infracţiunea de „ucidere din culpă” şi a unei pedepse cu închisoarea de 9 luni pentru infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”, apreciind, totodată, că pe întreaga perioadă a derulării procesului penal inculpatul a conştientizat gravitatea faptelor săvârşite.
Referitor la individualizarea judiciară a executării pedepsei, în privinţa inculpatului instanţa a mai apreciat:
nu se impune executarea pedepsei, a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiuni, au fost săvârşite de inculpat şi că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile privind suspendarea executării pedepsei (...),
pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă fiind de 2 (doi) ani și 5 (cinci) luni închisoare (obţinută în urma aplicării disp. art. 39 alin. 1 lit. b) NCP referitoare la concursul de infracţiuni), inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii,
inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita sa, ce constituie premise pentru reintegrarea sa socială, potrivit criteriilor de mai sus, neexistând niciuna dintre situaţiile prev. de art. 91 alin. 3 lit. a) – c) NCP, respectiv nu a fost aplicată numai pedeapsa amenzii, aplicarea pedepsei nu a fost iniţial amânată, implicit, nici revocată, inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor,
faptul că inculpatul a încercat să-şi formuleze o apărare, ţinând cont de toate circumstanţele producerii accidentului, astfel cum au fost redate mai sus, nu conduce la concluzia zădărnicirii aflării adevărului, astfel încât instanţa are convingerea că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Sursa documentare / motivare Portalul Naţional al Jurisprudenţei - rejust.ro
De menționat că pe lângă decizia de condamnare, iInstanța a dispus acordarea părților civile a aproximativ 1,5 milioane de lei și 154.000 de euro, cu titlu de daune morale - echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii.
Decizia Judecătoria Lehliu-Gară nu este definitivă.
Prin rechizitoriul nr. 561/P/2016 din 01.07.2021 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărați, procurorii au decis trimiterea în judecată a inculpatului (DS), în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de: „ucidere din culpă”, prev. de art. 192 alin. 2 și 3 NCP şi „vătămare corporală din culpă” prev. de art. 196 alin. 2, 3, și 4 NCP, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 NCP.
În actul de sesizare a instanței, procurorii arată, printre altele, că în dimineaţa zilei de 05.11.2016, în timp ce conducea microbuzul marca Mercedes, model Benz Sprinter, km. 66+824 m, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de vizibilitate frontală (mult redusă - ceaţă densă), inculpatul a intrat în coliziune cu ansamblul de vehicule format din autotractor şi semiremorcă.
Anchetatorii arată că ansamblul de vehicule era oprit în faţa sa pe aceeaşi bandă.
Din accident a rezultat decesul a două persoane, precum şi vătămarea corporală a alto trei victime (toţi pasageri în microbuz).
Tot procurorii mai spus că microbuzul se deplasa pe A2, pe banda întâi, cu o viteză neadaptată condiţiilor de drum, în condiţii de vizibilitate redusă, respectiv de ceaţă alternând ca intensitate, astfel că la un moment dat, în zona km. 66, inculpatul a fost surprins de prezenţa semiremorcii (componentă a ansamblului de vehicule format din autotractor DAF şi semiremorcă SCHMITZ, încărcate cu seminţe de floarea-soarelui), care se aflau pe prima bandă, în faţa sa, viteza acestora fiind aproape de zero.
Deşi a frânat brusc, inculpatul a intrat violent cu partea frontală a microbuzului în spatele semiremorcii, fiind necesară deplasarea ansamblului pentru a facilita descarcerarea.
După finalizarea cercetărilor specifice, surse judiciare au declarat, pentru ZIUA de Constanța, că șoferul trimis în judecată este acuzat de moartea a două persoane, din cele patru care și-au pierdut viața în acest eveniment.
În al doilea grup de mașini, care au fost implicate în accident, s-a reținut vinovăția conducătorului unui microbuz, care nu a adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv condiții de ceață densă și a intrat în impact frontal cu partea din spate a unui autotren, care reușise să oprească fără a intra în coliziune cu un alt grup de auto implicate în accident din fața sa.
Conform anchetatorilor, în prima parte a grupului, nu s-a putut stabili vinovăția unor persoane responsabile de decesul a două victime. (două victime decedate în două auto diferite).
„Responsabilitatea a două persoane care ar fi putut fi angajată nu a condus la o trimitere în judecată a acestora, pentru că victima lor nu a formulat plângere. A existat o culpă a celui care conducea cu o viteză inferioară pe banda nr. 2. A fost prima mașină din toată nebunia asta. În acest caz, de către ambii experți s-a reținut că mergea cu o viteză inferioară pe banda a doua. Și culpa celui care lovește această mașină (a doua implicată) care nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina din față și din cauza asta nu a putut opri. Aceste două vinovății au fost stabilite de ambii experți. În a doua mașină a fost o victimă care nu a depus plângere. După care, în a doua mașină se lovesc toate celelalte, care vin din spate. Toate se lovesc de această mașină. Nu se poate reține vina cuiva, dintre cei care s-au lovit. Unii chiar au reușit să oprească fără a se lovi frontal, însă erau loviți de cinci, șase ori din spate de alte auto. În această manieră s-a produs și decesul celor două victime din primul accident“, au mai declarat sursele judiciare.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?