Ministrul bulgar: Camioanele ținute cu orele la graniță afectează afacerile Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Ministrul bulgar al еconomiei și industriei, Bogdan Bogdanov, a avut o întâlnire online cu ministrul român al economiei, Ștefan-Radu Oprea. Cei doi au discutat despre pierderile pe care le suferă mediul de afaceri și investitorii din ambele țări din cauza neadmiterii Bulgariei și României în Schengen, transmite 24Chasa, citată de Rador Radio România.
La întâlnire a participat și ministrul adjunct al economiei și industriei din Bulgaria, Nikolai Pavlov, a informat Centrul de presă al Ministerului Economiei de la Sofia.
Miniștrii au subliniat că ambele țări sunt mai mult decât pregătite să intre în spațiul Schengen și au discutat despre efectul asupra afacerilor din cauza acestei tergiversări. Bogdanov și Oprea au subliniat că apartenența la spațiul Schengen va înlesni traficul la granițe și va da un imbold dezvoltării economice a ambelor țări. De asemenea, va avea un impact pozitiv asupra îmbunătățirii conectivității transporturilor și asupra dezvoltării infrastructurii logistice.
„Bulgaria este absolut pregătită să devină membru cu drepturi depline a spațiului Schengen. Eforturile depuse de guvernele noastre pentru a fi incluși în spațiul Schengen, sperăm că până la sfârșitul anului 2023, vor reprezenta un moment-cheie pentru dezvoltarea economică ulterioară a regiunii”, a subliniat Bogdanov.
Ministrul economiei și industriei a arătat că aderarea la Schengen este importantă pentru companiile care operează în toate sectoarele economiei bulgare, precum și pentru investitorii străini din Bulgaria. „Aceasta va promova relațiile economice în întreaga regiune, iar interesul investitorilor pentru cele două țări va crește”, a evidențiat Bogdanov.
Potrivit spuselor sale, cooperarea regională pe această temă este extrem de importantă, întrucât Grecia are și ea un interes economic comun din intrarea Bulgariei și României în Schengen. Cei doi miniștri s-au unit în jurul acțiunilor viitoare comune, ce includ un forum comun de afaceri la care vor fi invitați reprezentanți ai companiilor care suferă pierderi grave, unde vor fi arătate consecințele economice pentru Bulgaria și România din cauza rămânerii în afara zonei de liberă circulație.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?