Ministru al Transporturilor, eliberat din pușcărie

Ministru al Transporturilor, eliberat din pușcărie

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat în martie anul acesta la cinci ani şi jumătate de închisoare în urma contopirii a două pedepse pentru fapte de corupţie, a fost eliberat condiţionat de Judecătoria Vaslui. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu contestaţie în termen de trei zile de la comunicare.


Judecătoria Vaslui a dispus eliberarea condiţionată a fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, după ce acesta a fost condamnat, în urmă cu trei luni, la cinci ani şi jumătate de închisoare în urma contopirii a două sentinţe date de instanţele de judecată pentru fapte de corupţie.

Magistraţii vasluieni au admis propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui, care au constatat că Fenechiu îndeplineşte condiţiile de a ieşi din puşcărie anterior executării integrale a pedepsei pe care o avea de executat.

Sentinţa dată de Judecătoria Vaslui nu este însă definitivă, putând fi atacată cu contestaţie în temen de trei zile de la comunicare.

Tribunalul Vaslui l-a condamnat, pe 9 martie 2017, la cinci ani şi jumătate de închisoare pe fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu pentru mai multe fapte de corupţie, în urma contopirii a două pedepse, una de cinci ani, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, şi una de trei ani şi zece luni, pentru trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani. În fapt, magistraţii vasluieni au admis cererea formulată în instanţă de Relu Fenechiu, în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui.

Judecătorii au contopit toate pedepsele primite de fostul ministru al Transporturilor atât în ianuarie 2014, în dosarul ”Transformatorul”, cât şi în noiembrie 2016, în speţa în care, în calitate de deputat, ar fi primit 620.000 de euro de la o firmă de software pentru „sprijinul promis şi acordat în câştigarea şi derularea unor proiecte” derulate de Ministerul Justiţiei şi o societate farmaceutică, cu acţionar majoritar Ministerul Sănătăţii. Practic, magistraţii Tribunalului Vaslui au reţinut pedeapsa cea mai grea, de cinci ani, din dosarul ”Transformatorul”, la care au mai adăugat un spor de şase luni, pedeapsa rezultantă fiind de cinci ani şi jumătate.

Relu Fenechiu a fost condamnat, iniţial, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. Fostul ministru al Transporturilor a fost găsit vinovat de instanţă pentru că, în perioada 2002-2005, prin firmele sale, ar fi vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.