Ministerul Educației cumpără microbuze electrice. Are la dispoziție 250 milioane euro
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Ministerul Educației lansează în dezbatere publică pe edu.ro, Ghidul Solicitantului apelului de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi”, ce va fi finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație. Cererile pot fi depuse în perioada 15.05.2023 – 26.05.2023. Programul urmărește îmbunătățirea codițiilor de transport pentru elevii din localitățile izolate, în special în zonele rurale și periurbane.
Amintim, Ministrul Educației, Ligia Deca, scria pe Facebook că microbuzele vor ajunge la elevi „anul acesta.”
70.000 de elevi nu au mijloc de transport în comun pentru a ajunge la școală, potrivit Ministerului Educației
Alocarea financiară PNRR totală disponibilă pentru achiziția microbuzelor electrice este de 250 milioane de euro, fără TVA. Alocarea financiară per proiect este de maximum 6,097,560.97 de euro, fără TVA.
Lista finală privind repartizarea microbuzelor electrice la nivel național va fi publicată la finalul perioadei de evaluare a proiectelor depuse de către UAT-urile județ.
Autoritățile publice locale vor cofinanța investițiile din cererile de finanțare, însă aceste tipuri de cheltuieli nu sunt eligibile din PNRR și nu se vor deconta din bugetul proiectului.
Cine depune cererile de finanțare
Solicitanții eligibili care pot depune cererea de finanțare în cadrul prezentului apel sunt unitățile administrativ-teritoriale județe. Cererile pot fi depuse în perioada 15.05.2023 – 26.05.2023.
Beneficiarii finali ai investiției alocate pentru dotarea cu microbuze sunt următoarele tipurile de unități administrativ-teritoriale: primăriile comunelor, orașelor, municipiilor. Un solicitant poate să beneficieze de finanțare doar în cadrul unui singur proiect, prin care să obțină finanțare pentru dotarea unităților de învățământ preuniversitar din județul respectiv cu microbuze electrice.
Fiecare UAT – Primărie deleagă dreptul de depunere a aplicației UAT-ului județ, transferând totodată dreptul de proprietate cu titlul gratuit, pe durata implementării proiectului, pentru toate bunurile achiziționate conform prevederilor proiectului, cu scopul utilizării acestora, exclusiv, pentru activități cu elevii/copiii.
Beneficiarul finanțării (UAT județ) are obligația de a încheia contracte de comodat cu fiecare UAT – Primărie care administrează unitatea de învățământ, pentru ai căror elevi este necesară achiziționarea de microbuze.
La finalizarea perioadei de implementare a proiectului, UAT-ul județ, care a preluat delegarea depunerii proiectului, va transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor achiziționate către UAT-ul – Primărie (sat/comună/oraș/municipiu), care a delegat dreptul de depunere a proiectului, în conformitate cu legislația în vigoare la data realizării.
Perioada de implementare a proiectului se încheie după finalizarea tuturor achizițiilor, efectuarea recepțiilor și punerii în funcțiune a microbuzelor electrice, conform prevederilor contractelor de achiziție.
Mai multe detalii AICI
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?