Măsuri și recomandări de trafic la controlul trecerii frontierei
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Zilele acestea se observă o creştere a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei, pe sensul de ieșire din țară, în special la frontiera de vest şi sud a României. Poliţia de Frontieră Română este pregătită cu personal şi tehnică în vederea efectuării unui control eficient, rapid şi optim la graniţă.
Pentru evitarea aglomerărilor şi pentru scurtarea timpului de control, recomandăm pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate.
Ca urmare a faptului că cel mai tranzitat punct de trecere de la frontiera cu Ungaria este PTF Nădlac II, iar de la granita cu Bulgaria PTF Giurgiu, recomandăm folosirea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise în regim de trafic international astfel încât să se evite supraaglomerarea doar a unora dintre acestea.
Rugăm pe toți cei care aleg să iasă din țară să verifice pe pagina de internet a Poliției de Frontieră, aplicaţia Trafic On-line, care prezintă situația traficului în punctele rutiere de trecere a frontierei, valorile afișate reprezentând o medie a timpului de aşteptare pentru anumite intervale de timp. Aceasta poate fi accesată de la următorul link: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/
Pentru informații suplimentare, privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră, cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.
Totodată, asigurăm pe toți cei care tranzitează frontiera în această perioadă, că se depun toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor si fluenţa traficului de călători.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?