Marea Britanie. Plecarea șoferilor profesioniști din Estul Europei a golit rafturile magazinelor Recomandat

Marea Britanie. Plecarea șoferilor profesioniști din Estul Europei a golit rafturile magazinelor

Marii comercianți din Marea Britanie își plănuiesc sezonul sărbătorilor de iarnă cu rafturi goale.

Deficitul șoferilor profesioniști cauzat de exodul de muncitori est-europeni din Marea Britanie ridică un semnal de alarmă pentru marile lanțuri logistice.
Marea Britanie se confruntă cu o criză acută a forței de muncă, accentuată de Brexit, dar mai ales de exodul muncitorilor din Estul Europei produs pe fondul pandemiei. Cea mai importantă criză, care afectează în special lanțurile de distribuție, este cea a șoferilor de camion. Se estimează că Marea Britanie ar avea nevoie în prezent de până la 100.000 de șoferi profesioniști.
Criza acestor muncitori, pe o piață de muncă obișnuită în trecut cu un surplus de muncitori est europeni, a dus în ultima perioadă la dispariția unor produse importante de pe rafturile magazinelor britanice.
Supermarketuri mari precum Sainsbury’s, Lidl, Aldi și Asda sunt puternic afectate de criză și au rafturi mai sărăcăcioase decât în mod normal.
Reprezentanții Sainsbury’s au precizat pentru Europa Liberă că „disponibilitatea anumitor produse ar putea varia, dar alternativele sunt disponibile iar magazinele continuă să primească livrări zilnice”.
Alte surse nu afișează același optimism. Potrivit unui raport al Asociației Transportului de Marfă, 64% din afaceri se confruntă cu deficite majore când vine vorba de forța de muncă. Un alt raport arată că actualul deficit ar putea ajunge până la 257.000 de șoferi profesioniști

Efecte asupra economiei
Președintele Asociației pentru Transport Rutier din Marea Britanie, Paul Mummery, a declarat pentru Europa Liberă că deficitul de șoferi profesioniști cauzează probleme majore în industrie și în alte sectoare care se bazează pe mișcarea de bunuri.
„Acest lucru înseamnă că supermarketurile nu sunt capabile să completeze stocurile la fel de eficient ca de obicei, ceea ce înseamnă că și cumpărătorii nu au întotdeauna alegerile cu care sunt obișnuiți. Ca urmare, prețurile ar putea crește,” a avertizat Mummery în iulie.
Reprezentantul asociației atribuie criza actuală unui cumul de factori: muncitorii care pleacă în alte țări din Europa ca urmare a Brexitului și muncitorii care pleacă înapoi acasă din cauza pandemiei. Aici se mai adaugă și problema vizelor de muncă și problema întârzierii noilor calificări din cauza pandemiei.
Asociația din care face parte Paul Mummery este doar una care presează guvernul britanic pentru a introduce vize speciale pentru muncitorii din Est, calificați pentru astfel de meserii. Mummery a cerut guvernului britanic să angajeze muncitori din România și din alte părți.
Potrivit Oficiului Național de Statistică din Marea Britanie, în săptămâna 16-22 august 2021, s-a înregistrat o scădere în comerț de 2% față de săptămâna anterioară acesteia. Nivelul de comerț al săptămânii a atins numai 80% din aceeași săptămână din anul 2019.
Pe lângă cei 100.000 de șoferi profesioniști mai lipsește și mult personal din industria procesării de carne, care este compusă în proporție de două treimi din muncitori sosiți din afara Marii Britanii. Deficitul este estimat undeva la 14.000 de oameni pentru un sector care are nevoie 95.000 de oameni.
În total, cifra de angajare a cetățenilor UE a scăzut cu 5% iar numărul muncitorilor români și bulgari a scăzut cu 24% de la 367.000 la 278.000. Cel puțin 100.000 de muncitori din țări cum sunt Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Slovenia au plecat din Marea Britanie, 12% dintre ei s-au întors în țările de origine sau în altă țară europeană.
Două mari asociați din industria de logistică și comerț au adresat o scrisoare deschisă guvernului britanic, cerându-i să acționeze imediat. Logistics UK și Consorțiul de Comerț Britanic au adresat scrisoarea departamentului din guvern pentru afaceri, energie și strategie industrială, schițând trei puncte cheie pe care guvernul ar trebui să le adreseze înainte de perioada sărbătorilor care începe deja din noiembrie pentru britanici.

Printre cerințele grupurilor se numără:
- creșterea salariilor în domeniile pentru care există deficite;
- furnizare de bonusuri pentru angajați;
- implementarea de programe interne de instruire.

Șoferii profesioniști români care au lucrat în Marea Britanie s-au plâns în trecut de condițiile de muncă de pe piața britanică și de salariile în scădere. Asociațiile cer guvernului inclusiv să reconsidere acordul de vize temporare șoferilor profesioniști calificați, în contextul în care au plecat circa 25.000 de fondul pandemiei și al Brexitului.
Raportul Logistics UK pentru 2021 a estimat că cele mai semnificative probleme pentru recuperarea economică în acest an sunt noile relații comerciale cu UE, lipsa de consum intern a populației pe considerentul pandemiei dar și lipsa de muncitori și lipsa de recrutare a șoferilor.
Dr. Agnieszka Kubal a explicat pentru Europa Liberă în trecut că actuala criză a muncitorilor se datorează faptului că muncitorii din est se aflau în Marea Britanie cu un statut „semi-legal” iar singura lor pârghie, locul de muncă a dispărut pe perioada pandemiei, motiv pentru care s-au întors în țară. Unii dintre cei care s-au întors și-au deschis propriile afaceri, preferând acum să rămână în țară, pentru că nu mai găsesc condițiile de muncă atractive.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.