LUCIAN LAMBRU, DIRECTOR GENERAL ADJUNCT ARR: EFECTELE SCHEMEI PENTRU RESTITUIREA SUPRAACIZEI Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
- Video
“Vă voi prezenta schema de ajutor de stat pentru restituirea accizei la combustibil.
În contextul măririi accizei la combustibil, în anul 2014 și în vederea evitării creșterii costurilor suportate de către operatorii de transport, s-a introdus schema de ajutor de stat instituită prin Hotărârea de Guvern 537/2014, care prevede restituirea sumelor constând în nivelul standard al accizei și nivelul diferențiat prevăzut de Codul Fiscal, schemă valabilă până la 31 decembrie 2017. Avem doi operatori ai schemei. Avem ARR, în calitate de administraor al schemei de ajutor de stat, care stabilește eligibilitatea operatorilor și a cheltuielilor efectuate, precum și aprobarea sumelor prin decizii. Al doilea operator al schemei este Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de ordonator de credite, care stabilește plafoanele alocate precum și aprobarea plăților în baza deciziilor aprobate de administratorul schemei.
Beneficiarii schemei de ajutor de stat au fost operatorii economici, deținători de vehicule eligibile, destinate transportului rutier de mărfuri. Și aici mă refer la transportul în cont propriu și la transportul pentru alte persoane, cu autovehicule mai mari de 7,5 tone. În cazul transportului de persoane, vorbim de transportul regulat și ocazional, desfășurat cu autovehicule din categoria M2 și M3.
Mă voi referi la alocarea financiară. Conform Hotărârii de Guvern pe care am menționat-o anterior, a fost estimat un buget maxim de 1.972 milioane de lei, din care Ministerul Finanțelor Publice a alocat până azi 140 de milioane de lei. Bugetul consumat a fost de 68 de milioane de lei, deci suntem undeva la jumătate. Bugetul maxim estimat a fost calculat la un potențial număr de beneficiari de 20.114 operatori.
Implementarea schemei de ajutor de stat: în data de 15.07 a intrat în vigoare schema de ajutor de stat, dată de la care operatorii au avut posibilitatea, prin intermediul agențiilor ARR, să își depună cererile de înscriere. Primul operator înscris a fost consemnat în data de 17.07. Pe parcusul schemei de ajutor de stat, ARR a venit în sprijinul operatorilor economici prin implementarea sistemului economic de înscriere și restituire. Acesta funcționează din 20 aprilie 2015, dată de la care s-a constatat o creștere semnificativă a numărului de cereri depuse. În sistemul informatic, avem depus un număr de 841 de conturi, prin care s-au depus 709 cereri, operatori eligibili fiind 589. Din cei 589 de operatori care s-au înregistrat în sistemul ARR, un număr de 366 au și solicitat restituirea accizei, depunând un număr de 3.881 de cereri.
Din punctul de vedere al numărului de beneficiari ai schemei, raportat la numărul total de operatori înscriși în baza de date a ARR, observăm: beneficiari –366, raportat la un număr de peste 36.000 de operatori, rezultând un procent de accesare de numai 0,97%. Din punct de vedere al parcului deținut de acești operatori, avem un procent de accesare de 10,6%. Procente mai mari sunt în dreptul operatorilor cu parcuri mai mari. De exemplu, de la 100 la 300 de camioane, un procent de 30%, iar, în cazul operatorilor cu mai mult de 300 de camioane, undeva la 40%.
Pentru transportul de marfă, procentul crește, dar nu semnificativ, la 1,01%. La transportul de persoane, procentul este de 0,76%.
Absolut toți operatorii care au depus cereri în termenul legal, însoțite de toate documentele prevăzute de lege, au și obținut restituirea supaaccizei.”, a precizat Lucian Lambru, director general adjunct la ARR.
Video
Articole înrudite
- C5. Baronul PNL Hubert Thuma mătură PSD-ul din CNAIR
- Autoritatea Rutieră Română își schimbă statutul: Va fi regie autonomă
- ARR informatizează depunerea cererilor de compensare și a documentelor însoțitoare
- Al doilea șef al ISCTR a murit într-un accident rutier
- Un fost șef la Autoritatea Rutieră Română și fotbalist acuzat de blat e noul ministru al Economiei