ITALIA INTERZICE REPAUSUL DE 45 ORE ÎN CABINA AUTOVEHICULULUI. AMENZI CUPRINSE ÎNTRE 425 ȘI 1701 EURO Recomandat

ITALIA INTERZICE REPAUSUL DE 45 ORE ÎN CABINA AUTOVEHICULULUI. AMENZI CUPRINSE ÎNTRE 425 ȘI 1701 EURO

 În data de 30 aprilie 2018, Ministerul de Interne din Italia a publicat o circulară în legătură cu decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene din 20 decembrie 2017. În această circulară se precizează că Italia pune în aplicare interdicția efectuării perioadei de repaus săptămânal normală de 45 de ore în cabina autovehiculului.

Încălcarea acestei decizii se sancționează conform art. 174, paragraful 7 din Codul Rutier italian și se aplică o amendă cuprinsă între 425–1701 euro. Sancțiunea este aceeași ca în cazul în care odihna de 45 de ore nu a fost efectuată deloc. Deoarece contravenția se poate determina doar la locul faptei, autoritățile de control vor reține documentele șoferului iar acesta va fi avertizat să nu continue cursa până când nu își va efectua perioada de repaus de 45 ore în mod corect.

Cabina nu este loc de dormit
La 20 decembrie 2017, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis sentința -în urma unei acțiuni introduse de o companie belgiană- care cerea anularea decretului regal belgian, prin care se putea impune o amendă de 1.800 euro dacă șoferul unui camion efectuează perioada de odihnă săptămânală regulată la bordul vehiculului său. Curtea de Justiție a decis, la cererea Consiliului de Stat belgian, să clarificare dispozițiilor din Directiva 561 din 2006 (2), cu referire în special la existența unei interdicții implicite de a efectua perioada de odihnă în mod regulat şi săptămânal la bordul vehiculului.
Curtea Constituţională a considerat că legiuitorul dorea să spună că șoferii trebuie să aibă posibilitatea de a efectua perioade de odihnă în mod regulat şi săptămânal, într-un loc care să ofere condiții adecvate de cazare. Curtea a considerat că (,) cabina unui camion nu poate constitui un loc de odihnă adecvat perioadelor de odihnă mai lungi. Curtea a decis că, în cazul în care perioadele de odihnă săptămânală regulate ar fi efectuate la bordul vehiculului, acest aspect contravine, în mod clar, obiectivului de îmbunătățire a condițiilor de lucru ale șoferilor urmărite de Regulamentul UE.
Concluzia Curţii este, prin urmare, că articolul 8, paragraful 8 al Regulamentului 561/2006 (2) conține în mod clar interdicția, pentru șoferi, să efectueze o perioadă de odihnă săptămânală regulată la bordul unui vehicul. În acest context, Ministerul Transporturilor din Italia şi-a însuşit decizia şi a decretat că odihna săptămânală obișnuită la bordul vehiculului poate fi considerată ca nerealizată dacă este efectuată în condiții necorespunzătoare conform legislației în vigoare.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping