Impact devastator între o mașină și un camion Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
O femeie a ajuns la spital după ce autoturismul în care se afla a intrat în coliziune cu un tir înmatriculat în Bulgaria.
Accidentul în care au fost implicate un ansamblu de vehicule înmatriculat în Bulgaria și un autoturism înmatriculat în București a avut loc în această dimineață, pe DN 6, la km 397, în afara localității Plugova.
„În urma coliziunii, o femeie, pasageră în autoturism, a fost rănită și transportată la spital. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare, rezultând că nu se aflau sub influența alcoolului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru.
În urma accidentului, traficul rutier în zonă a fost restricționat până la finalizarea cercetării la fața locului, fiind deviat pe DC 31 pentru autoturisme.
Polițiștii continuă verificările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Articole înrudite
- Care sunt noile tarife RCA? Cele mai mari creșteri, în București
- OFICIAL Vom avea un nou Pod între Giurgiu și Ruse și va costa 2,5 miliarde euro
- 3 morți după ce o cisternă a fost lovită de un autoturism. Incendiul a fost devastator
- O platformă cu un cap-tractor a derapat
- Un camion cu 76 de tone de acid sulfuric a căzut în apă în urma prăbușirii unui pod